16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialGalaxy S6 Edge, cel mai aşteptat telefon din ultima vreme

Galaxy S6 Edge, cel mai aşteptat telefon din ultima vreme

Samsung, ­gigantul ­sud-coreean de telecomunicaţii, şi-a lansat noua gamă de telefoane inteligente. Sud-coreenii speră că vor reuşi astfel să recâştige primul loc în lumea smartphone-urilor, deţinut acum de Apple.

„Sunt cele mai bune şi rapide smartphone-uri din lume, cu performanţe pe care nimeni nu le poate egala, dar asta nu e tot. Ca să folosesc un termen tehnic şi ingineresc: sunt foarte mişto!”, a declarat JK Shin, preşedintele Samsung.

Lansarea a avut loc în cadrul Târ­gului Internaţional de Telefonie ­Mobilă de la Barcelona, cea mai mare expoziţie de profil din lume.

Principala diferenţă între cele două modele este forma ecranului: dacă S6 are un ecran convenţional, Edge are un display care se curbează pe ­laterale.

Samsung Galaxy S6 are un ecran de 5.1 inci la rezoluție 2K, folosește 3GB de memorie RAM și are un spațiu de stocare de 32, 64 și 128GB. De asemenea, rulează Android Lollipop cu interfața TouchWiz. Pentru a implementa acest nou design, Samsung a trebuit să renunțe la unele elemente ale celui vechi, inclusiv bateria ce poate fi schimbată, slotul pentru carduri microSD și rezistența la apă.

Varianta internațională a telefonului este dotată cu un procesor Exynos 7420 și va fi disponibilă din data de 10 aprilie. Senzorul pentru recunoașterea amprentelor, după cum ne așteptam, a fost modificat. Nu mai este necesară acea glisare a degetului odată cu lansarea noilor telefoane.

Samsung Galaxy S6 suportă reîncărcarea wireless (atât standardul Qi, cât și cel PMA), reîncărcare rapidă prin USB (de 1,5 ori mai rapidă) și este dotat cu difuzoare de 1,5 ori mai puternice. Zece minute de reîncărcare vă vor garanta încă 4 ore în care veți putea utiliza telefonul. Coreenii au lansat și Samsung Pay, un nou sistem de plată, care se folosește de NFC sau MST pentru a putea realiza plăți cu ajutorul dispozitivului mobil.

Camera foto principală este de 16 megapixeli, iar sud-coreenii se laudă că au îmbunătățit capacitățile acesteia de a face poze în condiții de luminozitate scăzută. De cealaltă parte, camera secundară este de 5 megapixeli. Foarte interesant este faptul că Samsung Galaxy S6 poate face focus în mod automat pe obiecte aflate în mișcare, iar declanșatorul poate fi activat prin două apăsări pe butonul ”Home”. Alături de cele două noi telefoane, coreenii au lansat pe piață și un nou Gear Vr care este cu aproximativ 15% mai mic decât modelul de dinaintea lui.

Carcasele ambelor telefoane sunt construite integral din metal şi sticlă, iar puterea este furnizată de un procesor cu 8 nuclee, proiectat de Samsung.

Asemeni Apple, Samsung a renunţat la slot-ul pentru card SD, dar oferă până la 128 de gigabytes capacitate de stocare internă.

„Obiectivul nostru a fost simplu. Cele mai frumoase telefoane din istoria Samsung şi cele mai avansate telefoane din lume”, a mai spus preşedintele Samsung.

Samsung a pierdut anul trecut titlul de cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, din cauza performanţei slabe a propriei game, cât şi a vânzărilor-record a noilor iPhone.

Sud-coreenii nu au anunţat încă preţurile pentru noile dispozitive, care vor fi lansate pe pieţele din 20 de ţări, începând cu 10 aprilie.    

Cele mai citite

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă