18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialGERMANIA: Cinci răniţi în urma unui incendiu la un centru de refugiaţi

GERMANIA: Cinci răniţi în urma unui incendiu la un centru de refugiaţi

Cinci persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la un centru pentru refugiaţi din Heppenheim, în apropiere de Frankfurt, a anunţat poliţia germană. Pompierii şi ambulanţele au sosit la locul incendiului la scurt timp după izbucnirea lui, iar flăcările au fost stinse rapid, anunţă DW preluat de Mediafax.

“Un locuitor care a încercat să se salveze sărind de la o fereastră de la etajul al doilea a fost rănit grav“, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Christiane Kobus. Alte patru persoane s-au intoxicat cu fum. Mai multe centre de refugiaţi de pe teritoriul Germaniei au fost vizate de incendii în ultima perioadă.

Potrivit primelor informaţii, focul a izbucnit la uşa de la intrare, dar este prea devreme pentru a stabili dacă a fost vorba despre un incendiu declanşat intenţionat. O investigaţie a fost demarată în acest caz.

Peste 60 de refugiaţi din Siria, Irak, Etiopia, Eritreea, Irak, Algeria şi Somalia locuiau în centrul respectiv. Imobilul nu mai poate fi locuit acum, iar autorităţile caută un alt loc în care îi poate muta pe imigranţi. 

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă