14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialGermania își va spori progresiv bugetul Apărării până la cel puțin 2...

Germania își va spori progresiv bugetul Apărării până la cel puțin 2 la sută din PIB

Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a calificat luni drept ‘legitimă’ solicitarea Statelor Unite ca aliații din NATO să-și sporească bugetele militare astfel încât fiecare să respecte solicitarea Alianței de a aloca apărării cel puțin 2% din PIB și a anunțat disponibilitatea guvernului de la Berlin de a duce la îndeplinire acest lucru indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, relatează agenția EFE citată de Agerpres.

‘Indiferent cine va fi câștigătorul acestor alegeri, cererea este legitimă și Germania este dispusă să o urmeze’, a declarat Ursula von der Leyen la o conferință a creștin-democraților germani, desfășurată la Berlin și care a avut ca temă securitatea internă și externă.

Ea a admis că bugetul german al apărării este departe de 2% din PIB (numai 1,2% pentru anul în curs), dar a evidențiat că anul viitor acest procent va crește, iar creșterea va fi progresivă în anii următori, angajament deja asumat de cancelarul Angela Merkel.

Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a condiționat angajamentul SUA față de apărarea aliaților din NATO de sporirea cheltuielilor militare ale acestora, având în vedere că în prezent, în afară de SUA, numai câteva state membre ale Alianței alocă apărării cel puțin 2% din PIB.

Într-un interviu acordat în luna iulie publicației The New York Times, la o întrebare legată de acțiunile amenințătoare ale Rusiei la adresa țărilor baltice, Trump a spus că, dacă Rusia le va ataca, atunci el va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste națiuni “și-au îndeplinit obligațiile față de noi”.

În plus, candidatul republican la președinția SUA a reafirmat că aliații din NATO trebuie să-și sporească bugetele destinate apărării și să nu mai conteze pe ‘generozitatea’ americană la acest capitol. ‘Îmi doresc să pot continua să respect alianțele încheiate, dar pentru aceasta aliații trebuie să înceteze să profite de generozitatea pe care Statele Unite nu și-o mai pot permite’, a indicat Trump.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ajutorul pentru Ucraina produce divergențe între România și SUA. Președintele Iohannis ar ceda un sistem Patriot dar vrea ceva “în schimb”

Președintele României, șeful Senatului, șeful Guvernului și ministrul Apărării au opinii divergente cu privire la cererea formulată de Statele Unite ca România să cedeze...

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Ciolacu, despre creşterile de preţ: Din punctul meu de vedere, nu au niciun fundament economic

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Constanţa, întrebat despre produsele cărora li s-a micşorat cantitatea şi sunt vândute la acelaşi preţ ca înainte...
Ultima oră
Pe aceeași temă