17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGM, Ford şi Chrysler dau bani pentru artă, la Detroit

GM, Ford şi Chrysler dau bani pentru artă, la Detroit

Constructorii de automobile americani General Motors (GM), Ford şi Chrysler s-au angajat să doneze 26 de milioane de dolari pentru a contribui la salvarea importantei colecţii de artă a oraşului american Detroit, aflat în faliment, informează AFP, citată de Mediafax.

GM şi Ford vor dona fiecare 10 milioane de dolari fundaţiei înfiinţate de Institutul de Arte din Detroit (DIA) pentru a contribui la strângerea sumei de 100 milioane de dolari de care este nevoie pentru salvarea operelor de artă, potrivit unui comunicat al muzeului. Chrysler va dona 6 milioane de dolari.

Detroit, leagănul industriei americane de automobile, a fost plasat sub incidenţa legii falimentului în iulie 2013, iar administratorul judiciar al oraşului, Kevyn Orr, nu a exclus posibilitatea de a vinde colecţia muzeului municipal pentru a aduce fonduri în vistieria publică, afectată de o datorie de 18 miliarde de dolari.

Însă DIA, unul dintre cele mai mari muzee americane, a refuzat această posibilitate.

DIA posedă peste 60.000 de opere de artă, printre care picturi de Rembrandt van Rijn, Jan van Eyck, Pablo Picasso, Pieter Bruegel. În colecţiile sale se află tablouri celebre, precum "La Fenêtre" de Henri Matisse şi un autoportret de Vincent Van Gogh. Totodată, instituţia deţine o frescă murală a pictorului mexican Diego Rivera, care aduce un omagiu industriei automobilului, în acest "leagăn" al "Celor Trei Mari" (The Big Three) – Ford, General Motors şi Chrysler.

Colecţia DIA este estimată, potrivit presei americane, la peste 15 miliarde de dolari.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Prognoza meteo pe regiuni, valabilă pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea de 1 iunie

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în intervalul 20 mai - 2...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă