18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialGorghiu: data de 4 mai va fi un succes prin soluţia pe...

Gorghiu: data de 4 mai va fi un succes prin soluţia pe care o va pronunţa CCR

“Data de 4 mai, o dată foarte importantă pentru PNL. Nu are importanţă cine a făcut sesizarea, ce instituţie a acceptat şi cine a transmis la CCR. Este o dată care, cred eu, nu are relevanţă doar pentru PNL sau pentru alte instituţii din România, ci relevanţa ei este raportată la sistemul democratic de alegeri din România. Sunt absolut convinsă că data de 4 mai va fi un succes prin soluţia pe care o va pronunţa CCR” a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, citată de Mediafax.

Alina Gorghiu a afirmat că cea mai rapidă cale de aplicare a deciziei CCR, în cazul în care judecătorii vor decide că alegerea primarilor într-un singur tur este neconstituţională, este emiterea unei OUG de Guvernul Cioloş.

“Categoric că o decizie favorabilă pe tema aceste excepţii pe data de 4 mai nu poate fi altfel rezolvată în timp util altfel decât prin OUG. Dar vreau să vă spun că n-aş mai crede că avem un guvern tehnocrat în România care preferă să rămână pasiv pe o temă atât de importantă în România privitoare la democraţia din România, dacă nu şi-ar asuma punerea în aplicare de urgenţă a unei hotărâri venite din partea CCR care este obligatorie pentru toată lumea”, a afirmat Gorghiu, întrebată dacă decizia CCR privind alegerile locale în două tururi ar trebui aplicată prin OUG sau printr-un act al Parlamentului.

Alina Gorghiu a mai spus că, în Parlament, impasul aplicării deciziei CCR ar fi unul evident, afirmând că refuză să creadă că „cel care vrea să facă acest lucru rapid şi anume Guvernul va refuza să pună în aplicare hotărârea.

Judecătorii Curţii Constituţionale vor discuta sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur în şedinţa de miercuri, 4 mai, cu două zile înainte de startul campaniei electorale.

Jurnalistul Liviu Avram a declarat, sâmbătă că Tribunalul Bucureşti a decis transmiterea către CCR a sesizării sale privind excepţia articolelor din lege privind numărul necesar de semnături pentru un candidat independent şi organizarea alegerilor locale într-un singur tur. Decizia Tribunalului Bucureşti vine în cadrul unui proces deschis de jurnalist, care şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei, ca independent, tocmai pentru a putea ridica excepţia de neconstituţionalitate asupra legii.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...
Ultima oră
Pe aceeași temă