17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialGrav accident rutier în Argentina. 19 morți și cel puțin 20 de...

Grav accident rutier în Argentina. 19 morți și cel puțin 20 de răniți

Cel puțin 19 persoane au murit și alte 20 au fost rănite în urma unui accident produs sâmbătă în vestul Argentinei și în care a fost implicat un autocar cu destinația Chile, relatează AFP citată de Agerpres.

Autocarul plecase din provincia argentiniană Mendoza. Un număr de 16 pasageri au murit în urma răsturnării autocarului pe o șosea din zona muntoasă, iar alți trei au decedat la spital, a anunțat Oscar Sagas, un responsabil al serviciilor medicale din provincia Mendoza.

Potrivit procurorului general al provinciei, Alejandro Gullé, cei doi șoferi au autocarului, ambii de naționalitate chiliană, au fost plasați în arest la comisariatul din Uspallata, o stațiune din apropierea vârfului muntos Aconcagua.

Autocarul, care aparținea companiei de transport chiliene Tur-Bus, a ieșit de pe șosea în apropierea localității Los Horcones. Conform lui Sagas, șoferul, care nu a reușit să execute un viraj dificil, a pierdut controlul vehiculului.

La bordul autocarului se aflau patru pasageri chilieni, un haitian, un columbian și 32 de argentinieni, conform companiei Tur-Bus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...
Ultima oră
Pe aceeași temă