15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialGrevă generală în Franţa. Funcţionarii publici vor reformă şi măriri salariale

Grevă generală în Franţa. Funcţionarii publici vor reformă şi măriri salariale

Circa 20% dintre cursele aeriene de pe aeroporturile franceze vor fi anulate marţi, când vor protesta şi taximetriştii şi cadre educaţionale şi medicale faţă de condiţiile salariale şi reformele Guvernului francez, informează agenţia de presă Reuters, citată de Mediafax

Preavizul de grevă din sectorul transportului aerian stabilit prin acordul comun a trei sindicate -SNCTA, FO, CGT – a impus Direcţiei generale a aviaţiei civile (DGAC) să ia decizia de suprimare preventivă a 20% dintre cursele aeriene de marţi. SNCTA face apel la controlii de trafic aerian să intre în grevă de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, la nivel naţional.

“Sunt aşteptate perturbări pe tot teritoriul ţării”, anunţă DGAC într-un comunicat. Personalul aerian protestează faţă de condiţiile salariale din 2010, precum şi faţă de suprimarea numărului de posturi din ultimii ani, peste 1.000 de posturi în mai puţin de zece ani.

În septembrie, trei sindicate majoritare, CGT, FO şi Solidaires, au refuzat să semneze acordul care reglementează condiţiile de remunerare a funcţionarilor publici. Ministrul Finanţelor Publice, Marylise Lebranchu, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a purta negocieri salariale pe acest subiect în luna februarie.

Taximetriştii vor fi marţi în grevă generală în Franţa pentru a protesta faţă de concurenţa impusă de VTC (vehicule turistice cu şofer), ce vizează în principal compania Uber, solicitând suprimarea acestor servicii. Sunt prevăzute blocaje în apropierea aeroporturilor Roissy-Charles-de-Gaulle şi Orly, din Paris.

Proteste vor avea loc marţi şi în rândul cadrelor educaţionale. Va fi a patra grevă împotriva reformei privind organizarea liceului, prevăzută pentru 2016, după cele din mai, iunie şi septembrie. Este contestată în special partea referitoare la autonomia oferită colegiilor şi la suprimarea unor clase bilingve.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă