12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialGurmanderii de weekend: Binecuvântatul praz de la Craiova

Gurmanderii de weekend: Binecuvântatul praz de la Craiova

În cele câteva zile pe care le-am petrecut la Craiova în căutare de mâncăruri tradiționale românești reinterpretate în versiune modernă, era cât pe ce să nu ne alegem nici măcar cu o coadă de praz, în ciuda așteptărilor noastre extrem de ridicate. Până la urmă, am avut noroc!

Norocul nostru s-a numit Andi Mihăescu, neastâmpăratul proprietar al restaurantului Planter’s, de la intrarea în Parcul Romanescu. Cred că i s-a făcut milă de noi și ne-a pregătit un borș de praz acrit cu corcodușe culese de la el din ogradă, dar și o mâncare de praz cu măsline (& roșii și ceapă) și mămăligă rece, de ne-am lins pe toate degetele. N-or fi fost ele „reinterpretate“, dar la ce lipsă de praz în organism am resimțit la Cra-iova, te mai uiți?!? Cert este că ne-am bucurat să constatăm cum acest ingredient emblematic al Olteniei nu s-a pierdut chiar de tot din bucătăriile de restaurante și că – în ciuda faptului că a ajuns (pe nedrept) să fie considerat o „mâncare a săracului“ – încă mai sunt oameni care știu să-l prepare cu respect pentru tradiții și cu grijă pentru clienți.

Și astfel, „pe marginea farfuriei“, am avut o foarte interesantă discuție cu jupânul Andi: despre cum azi toată lumea (crede că) știe să gătească mâncare bună din ingrediente scumpe, dar, în realitate, marile epifanii gastronomice ale istoriei se datorează lipsurilor, și nu abundenței; despre cum am ajuns să mâncăm, oriunde în lume, penne all’Amatriciana, dar nu mai găsești aproape nicăieri o limbă cu măsline; despre cum în România lumea a devenit obsedată de carne, dar deliciile de sezon de prin grădini lipsesc de pe mese… În fine, ceea ce se cuvine cu adevărat menționat este: prazul a fost genial, în ambele forme de preparare! Și, să nu uit: plăcinta a fost excelentă și ea, cu caisele culese din curtea lui Andi. Iar terasa Planter’s, din parc… mai mult decât recomandată!

Puiul din Centrul Vechi

Tot Planter’s – dar abia preluat de Andi Mihăescu și în curs de reamenajare interioară – e și Pub-ul din Centrul Vechi al Craiovei. Un mușchiuleț de vițel cu mânătărci și telemea de oaie presărată pe deasupra a fost preparatul-vedetă ales de către proprietar pentru a ilustra ce gen de gastronomie va introduce la acest local. N-am putut decât să ne bucurăm de gustul fin al cărnii, de aromele ciupercilor și de „izul transhumant“, puternic, al telemelei – contribuție locală la o farfurie deja globalizată. Nici jumătatea de pui („cocoșel“, dacă tot fuserăm în Craiova!) crocant, cu ciulama de ciuperci, n-a fost absolut deloc neglijată, pielea crocantă a puiului fiind devorată în mai puțin de două minute (dacă Planter’s Pub e „puiul“ din Centrul Vechi al terasei mai vechi de la Parcul Romanescu, nu pu-team rata să-l testăm!).

Articol publicat inițial pe www.gastronomie- romaneasca.ro. Restaurant

Planter’s, str. Corneliu Coposu (intrarea în Parcul Romanescu), 200341,  Craiova, jud. Dolj, Tel.: (+4)0722.969.798

Planter’s Pub, str. Panait Moșoiu nr. 5A, Craiova, jud. Dolj,  Tel.: (+4)0722.969.798

Cele mai citite

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă