14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialHillary Clinton a trăit momente când nu a vrut să iasă din...

Hillary Clinton a trăit momente când nu a vrut să iasă din casă, după ce a fost înfrântă în alegerile prezidenţiale

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a mărturisit miercuri că, de când a pierdut alegerile marțea trecută în fața republicanului Donald Trump, a trăit momente în care nu a vrut să iasă din casă, transmite EFE, preluată de Agerpres.

“Am avut unele momente în timpul acestei săptămâni în care tot ceea ce doream era să mă ghemuiesc cu o carte bună sau câinii noștri și să nu ies din casă”, a recunoscut aceasta, într-un discurs la Washington, în prima sa apariție publică de când și-a recunoscut înfrângerea în alegeri.

Clinton a participat la gala Children’s Defense Fund iar în discursul său de circa 20 de minute fosta candidată democrată a făcut un apel la simpatizanții săi “să creadă în țară”, “să lupte pentru valorile” lor și “niciodată, niciodată să nu renunțe”.

“Știu că mulți dintre voi sunteți foarte decepționați de rezultatul alegerilor. Eu sunt de asemenea, mai mult decât o pot exprima”, a afirmat fosta Primă Doamnă.

“Dar campania noastră nu a fost vreodată despre o persoană sau despre unele alegeri, a fost despre țara pe care o iubim și despre a construi Statele Unite cu speranță, incluzive și cu o inimă mare”, a subliniat Hillary Clinton.

De aceea, Clinton a cerut simpatizanților săi să “rămână angajați pe toate nivelurile” pentru “a depăși” președinția lui Trump.

“Avem nevoie de voi, Statele Unite au nevoie. Energia voastră, ambiția voastră, talentul vostru. (…) Știu că nu e ușor, știu că în ultima săptămână oamenii s-au întrebat dacă SUA sunt țara care ne gândeam că este. (…) Dar credeți ceea ce vă spun, țara o merită, copiii noștri o merită”, a adăugat ea.

Clinton a pierdut marțea trecută contra tuturor previziunilor alegerile prezidențiale americane în fața lui Trump, care s-a impus cu 306 electori la 232 în ciuda faptului că democrata l-a depășit la votul popular.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă