26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialHorațiu Pepine: Mai e posibil un muzeu al comunismului în România? |...

Horațiu Pepine: Mai e posibil un muzeu al comunismului în România? | OPINIE DW

IICCMER dă tot mai mult impresia că și-a schimbat orientarea și că intenționează, de fapt, să ne dezvăluie cu ”obiectivitate” și fațeta ”atrăgătoare” a comunismului, atrage atenția jurnalistul Horațiu Pepine, într-un comentariu publicat pe site-ul Deutsche Welle.

Redăm câteva fragmente din comentariul lui Horațiu Pepine: 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) a lansat recent o campanie de strângere de obiecte care ar putea figura într-un ”muzeu despre crimele comunismului din România”.  (…) Dacă vrei să-ți încânți publicul, să-i creezi delicii estetice printr-o punere în scenă ironic-compasivă, atunci un muzeu cu obiecte e ceva plauzibil. Universul vieții noastre de zi cu zi e alcătuit din obiecte care vorbesc despre ele însele și în toate sensurile. Ziarul Scânteia și volumele omagiale închinate lui Ceaușescu, radioul cu lămpi la care se asculta Europa Liberă sunt cu siguranță obiecte evocatoare și simboluri ale unei epoci. Totuși obiectele cu virtuți simbolice sunt puține și nu ajung pentru un întreg muzeu ceea ce sugerează că proiectul caută să se extindă către anodinul vieții de zi cu zi, într-o descriere mai curând ”antropologică”. De pildă o vitrină cu obiectele fetiș ale epocii, cravata de pionier, cartușul de Kent și în general ambalajele refolosite ale unor rarisime mărfuri occidentale, care funcționau ca substitut al prosperității refuzate (ceva asemănător s-a mai făcut de fapt în 2012 sub egida aceleiași instituții, atunci când a fost creat un ”Muzeu online al comunismului” cu imagini și înregistrări audio).

Dar marele și adevăratul pericol al perspectivei antropologice este că va orienta atenția către ”accesoriile” comunismului, către aspectele sale derivate și că, în cel mai bun caz, muzeul va fi (doar) o aluzie la comunism, un mod de a vorbi ocolit și inevitabil relativizant.  (…) Să mai observăm un singur lucru. În anunțul pe care l-am citat, se arată că obiectivul este crearea unui muzeu ”despre crimele comunismului din România”. Asta e deja uimitor. Cum ai putea vorbi despre ”crime” colecționând obiecte din viața de zi cu zi? Autorii lasă impresia că doresc să facă concesii celor care i-au criticat anterior pentru viziunea lor relativizantă, afișând astăzi, preventiv, un aer intransigent. Pentru că, așa cum e schițat proiectul, el nu poate avea decât o legătură vagă cu reprezentarea sau evocarea crimelor”.

Citește comentariul integral pe site-ul Deutsche Welle

Cele mai citite

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă