Jurnalistul Horațiu Pepine a scris, într-un comentariu pentru Deutsche Welle, că proiectul de lege privitor la vaccinarea obligatorie, pe care l-a propus guvernul Tudose provoacă, în societate, reacțiile cele mai vii și mai contradictorii.
Vaccinarea obligatorie a devenit o temă politică de primplan. Nu este sigur că înmulțirea cazurilor de rujeolă în ultima jumătate de an este, cu adevărat, un motiv de alertă, deși autoritățile medicale se străduiesc să prezintă lucrurile în acest fel, dar subiectul atinge unul dintre cele mai delicate resorturi ale politicului. Vaccinarea a devenit o componentă importantă a politicilor moderne care nu mai vizează preocupările private, ci sănătatea unei colectivități privite în ansamblul său.
”Sănătatea publică” e un concept modern dezvoltat în statele naționale centralizate, care fac din ”sănătatea națiunii” un obiectiv major. În România aceste preocupări iau, firește, amploare după 1918, atunci când statul românesc național, în forma sa de maximă extindere, inițiază campanii ample de educație sanitară în zonele rurale.
Or, ceea ce vedem astăzi este un reproș adresat statului sub chipul unei revolte împotriva vaccinării obligatorii. Am asistat în ultimul timp la multe proteste împotriva campaniilor de vaccinare care au un numitor comun: părinții refuză să delege statului (autorității publice) responsabilitatea legată de sănătatea copilului. Copilul ne aparține, spun părinții, și nu suntem de acord ca statul să ia decizii privind viața sa fără acordul nostru. Un aspect care trece mereu nebăgat în seamă este că la temeiul acestor revolte împotriva politicilor de sănătate publică este slăbirea legăturii comunitare și atrofierea autorității politice. Iar, în subsidiar, oponenții vaccinării par să manifeste o tot mai mare neîncredere în capacităților statului-națiune de a mai întrupa o formă politică viabilă.
