15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIaht răsturnat lângă Portul Tomis

Iaht răsturnat lângă Portul Tomis

Un iaht în care se aflau doi bărbaţi s-a izbit, sâmbătă seară, de un dig în apropierea Portului Tomis, apoi s-a răsturnat în mare, pasagerii reuşind să se salveze, iar ambarcaţiunea fiind ulterior recuperată şi adusă la mal.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, sâmbătă seară, un iaht în care se aflau două persoane a rămas fără motor în apropierea Portului turistic Tomis din Constanţa, ambarcaţiunea fiind luată de curenţi şi izbindu-se de un dig.

Unul dintre pasageri a reuşit să se salveze sărind pe dig, de unde a fost preluat de angajaţii unei terase din zonă, iar celălalt a fost recuperat de o ambarcaţiune civilă care se afla în apropiere.

Ulterior, iahtul s-a răsturnat şi a început să se scufunde, ambarcaţiunea fiind recuperată dintre stabilopozi de o navă a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare şi adusă în Portul Tomis. Autorităţile portuare au deschis o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă