11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialIarna, aveţi grijă la panourile solare!

Iarna, aveţi grijă la panourile solare!

Pentru a avea la ­dispoziţie apă caldă menajeră gratis se pot monta panouri solare, a căror achiziţie este ­sprijinită de stat prin subvenţionarea unei părţi din preţ în cadrul programului ­guvernamental
„Casa verde”.

Nu în orice situaţie se pretează însă această soluţie (de exemplu, nu este oportună atunci când toţi cei care locuiesc în casă sunt plecaţi în timpul zilei la serviciu), iar montarea şi întreţinerea panourilor solare necesită o atenţie specială.

Soluţia panourilor solare este excelentă în pofida randamentului/mp relativ redus, dar necesită o mentenanţă corectă şi permanentă, la care se adaugă importanţa expunerii solare cât mai completă – fără zone de umbră, copaci, imobile înalte, zone cu nisip/praf etc.

Una dintre condiţiile unui bun randament al panourilor solare este ca acestea să fie curate, lucru destul de greu de realizat în cazul caselor din zona de câmpie (praf) sau munte (căderi de zăpadă). Panourile solare au nevoie de o inspectare şi curăţare periodică, în general cu jet de apă, lucru destul de dificil în cazul panourilor amplasate la înălţimi mari, al celor montate pe acoperişurile de la mansarde sau blocuri.

Eventualele cuiburi de păsări trebuie rapid înlăturate. Dacă se poate, este bine ca apa să fie caldă şi să se folosească detergent, deoarece murdăria de la păsări, care micşorează randamentul, se îndepăr­tează dificil. Se poate cumpăra şi întrebuinţa un spray special (asemănător cu cel pentru parbrizele maşinilor şi ce se găseşte la magazinele care comercializează captatori solari) care face ca praful să nu se lipească pe suprafaţă. Avantajul este că, în acest caz, se realizează o spălare şi autocurăţare atunci când plouă.

Atenţie! Pentru iarnă trebuie luate măsuri speciale, şi anume să se golească instalaţia dacă nu s-a folosit antigel. Oricum, chiar cu antigel, aportul este foarte mic pe această perioadă. Dacă totuşi se foloseşte, zăpada trebuie curăţată cu o mătură, asemănător cu operaţiunea similară la parbrizul maşinii. 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă