15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialIarna se apropie tot mai mult. Este tot mai frig şi apar...

Iarna se apropie tot mai mult. Este tot mai frig şi apar ninsorile. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Vremea se răceşte tot mai tare în toată ţara, iar în multe zone vor fi fulguieli. Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub cele specifice acestei date, spun meteorologii de la ANM.

MARŢI ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, în regiunile sudice şi estice – mai ales în prima parte a zilei, iar spre sfârşitul nopţii în vest şi în nord, unde doar izolat vor fi fulguieli, trecător posibil şi burniţă. La munte, izolat va mai ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Bărăgan, Dobrogea şi zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Pe spaţii mici, în special în zonele joase din centrul ţării, va fi ceaţă.

MARŢI LA BUCUREŞTI

Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, când vor mai fi condiţii de fulguială sau, trecător, posibil, burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.

MIERCURI ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă din an, în cea mai mare parte a ţării, deşi valorile termice vor marca o uşoară creştere. Cerul va fi variabil în sud-est, iar în restul teritoriului, dar mai cu seamă în interiorul arcului carpatic şi la munte, se va înnora treptat. Îndeosebi spre seară şi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii slabe în Crişana, Maramureş, nord-vestul şi nordul Transilvaniei şi izolat în nordul Banatului şi nordul Moldovei, sub formă de ninsoare care se va transforma în lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în Delta Dunării. Dimineaţa, dar în special noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime vor avea valori de la -8…-9 grade în depresiuni, până în jurul a 2 grade în sudul Banatului.

 

Cele mai citite

Un avion a aterizat forțat pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr

Duminică, un avion de dimensiuni reduse a fost nevoit să aterizeze forțat pe un teren agricol în zona localității Vurpăr. Deși situația a fost...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă