20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialICCJ: Comportamentul judecătoarei Barbălată, specific CONDUITEI INFRACŢIONALE, nu unui magistrat

ICCJ: Comportamentul judecătoarei Barbălată, specific CONDUITEI INFRACŢIONALE, nu unui magistrat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, în motivarea deciziei de condamnare, în primă instanţă, a judecătoarei Georgeta Barbălată, la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului, că judecătoarea avea un comportament specific conduitei infracţionale şi nu conformă cu onoarea şi demnitatea funcţiei de magistrat, informează Mediafax

"Modul calculat în care a procedat la anunţarea coinculpatului, printr-un intermediar – martorul Puşcaş Alexandru Cristian, prieten apropiat al coinculpatului şi folosindu-se de calitatea martorului – director al unui service auto, pentru a crea o aparenţă de normalitate comportamentului său infracţional – care ulterior a şi constituit apărarea pe care şi-o formulat-o în cadrul procesului penal, denotă un comportament specific unei conduite infracţionale şi nu al unei conduite conforme cu onoarea şi demnitatea funcţiei de magistrat", conform motivării deciziei ICCJ.

De asemenea, în documentul citat se arată că Barbălată a avut grijă să îl prevină pe Vlad Mihai, astfel încât acesta "să se pună la adăpost" şi să "scape" de actele care ar fi putut să îl compromită.

"Luând la cunoştinţă de obiectul şi persoanele vizate de solicitarea parchetului, cerere aflată în lucru la colega sa de birou, inculpata Barbălată Georgeta, profitând şi de cunoştinţele şi experienţa acumulată ca judecător ce soluţiona cauze penale, l-a prevenit pe coinculpatul Vlad Mihai, dându-i acestuia din urmă posibilitatea „de a se pune la adăpost” de ancheta penală şi de a „scăpa” de eventualele documente compromiţătoare, în detrimentul unei anchete penale aflate în curs de desfăşurare", conform motivării.

În 29 septembrie, ICCJ a condamnat-o pe judecătoarea Georgeta Barbălată la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului şi i-a achitat pe foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, precum şi pe fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad, în dosarul privind divulgarea unor informaţii.

Instanţa supremă a mai dispus achitarea Georgetei Barbălată, suspendată din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

Foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, precum şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov Mihai Vlad au fost achitaţi pentru acuzaţiile legate de divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii.

Decizia a fost luată cu opinia separată a unui judecător, care a vrut să-i condamne pe Vlad Mihai şi pe Georgeta Barbălată pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională.

Sentinţa nu este definitivă.

 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...
Ultima oră
Pe aceeași temă