18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialICCJ, nou termen în dosarul de corupție al lui Miron Mitrea

ICCJ, nou termen în dosarul de corupție al lui Miron Mitrea

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) reia luni, 5 mai, judecarea dosarului în care deputatul PSD Miron Mitrea este acuzat de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari, conform Agerpres.

La ultimul termen din 25 aprilie, procesul a fost amânat, după ce doi dintre martorii chemați în instanță nu s-au prezentat la audieri.

Tot atunci, judecătorii au dispus reluarea procedurilor pentru a identifica un cont al mamei lui Mitrea deschis la o bancă din Germania.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice și Locuinței în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, uz de fals.

În același dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanță Nicolae Popescu, fost arhitect-șef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct și inspector-șef al ISC.

DNA susține că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate, cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă