19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialIlfov: Acord între PNL și PMP pentru colaborarea politică

Ilfov: Acord între PNL și PMP pentru colaborarea politică

Organizațiile județene PNL și PMP Ilfov au semnat, sâmbătă, un protocol de colaborare politică la nivel local. Cobform înțelegerii, funcţia de preşedinte al Consiliului a revenit PNL, iar cele de vicepreşedinţi celor de la PMP, conform Agerpres

Documentul a fost semnat de preşedinţii celor două organizaţii, respectiv Rizia Tudorache (PMP) şi Marian Petrache (PNL). “Scopul întâlnirii noastre de astăzi a fost să certificăm faptul că am realizat o majoritate pentru Consiliul Judeţean Ilfov, majoritate care constă în preluarea preşedinţiei de către PNL, prin domnul preşedinte Marian Petrache, şi două funcţii de vicepreşedinte pentru PMP. De asemenea, am ajuns la concluzia că o bună parte, dacă nu chiar majoritatea din proiectele pe care le-am susţinut în campania electorală pe parcursul  acestor patru ani vor fi duse la îndeplinire cu siguranţă”, a declarat, la o conferinţă de presă pe această temă, preşedintele PMP – Ilfov, Rizia Tudorache. 

La rândul său, preşedintele PNL – Ilfov, Marian Petrache, a declarat că negocierea cu PMP – Ilfov pentru crearea acestei majorităţi a fost una uşoară. 

“Nu am avut nicio discuţie, nicio negociere mai uşoară aşa cum am avut cu domnul preşedinte pe crearea acestei majorităţi la CJ Ilfov. Nu am discutat iniţial de nicio funcţie, am discutat de proiectele care sunt interesante pentru noi. Domnul preşedinte este interesat de două proiecte, în mod deosebit, gestionarea integrată a deşeurilor şi  transportul public de călători. După ce am căzut de acord pe viziunea noastră asupra dezvoltării judeţului Ilfov, am discutat şi de modul cum vor fi împărţite funcţiile de conducere, şi aşa cum v-a spus dumnealui, preşedintele va fi preluat de PNL, iar cele două poziţii de vicepreşedinte vor fi atribuite PMP”, a precizat Petrache. 

El a adăugat că, prin acest protocol, s-a creat o “majoritate lejeră” la CJ Ilfov. 

“Mai fac menţiunea că avem, prin acest protocol, o majoritate lejeră la Consiliul Judeţean Ilfov, adică noi suntem 16 şi cu 2  – 18 consilieri judeţeni, faţă de ce are PSD-ul şi ALDE – 15, PSD-ul fiind singurul partid care a luat un consilier la redistribuire”, a mai detaliat Petrache. 

Protocolul mai prevede formarea unui consiliu consultativ, în care ambele forţe politice să dezbată problemele politice de pe agendă şi să convină asupra unor poziţii comune ale celor două partide în cadrul şedinţelor CJ Ilfov. De asemenea, durata protocolului se întinde pe perioada 2016-2020.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă