21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialIliescu: România poate fi și un furnizor de securitate

Iliescu: România poate fi și un furnizor de securitate

Fostul preşedintele Ion Iliescu a declarat, miercuri, că România poate fi și un furnizor, nu doar un consumator de securitate și că decizia de a adera la NATO a fost cea corectă, conform Mediafax.

"Decizia pe care am luat-o în urmă cu mai bine de două decenii privind integrarea noastră euro-atlantică s-a dovedit corectă şi conformă cu interesul naţional al României, iar ţara noastră a dovedit că poate fi un furnizor, nu doar un consumator de securitate", a menţionat fostul şef de stat, la conferinţa cu tema "Profilul României în NATO la 10 ani după integrare".

El a subliniat că România a fost prima ţară din spaţiul Pactului de la Varşovia care a aderat la Parteneriatul pentru Pace, formă specifică de cooperare între ţările candidate la admiterea în NATO, formă sugerată de Statele Unite, care a devenit un cadru specific de cooperare cu NATO a ţărilor candidate.

"A fost o satisfacţie personală faptul că mi-a revenit misiunea de a semna (la Praga – n.r.), în numele României, ambele documente, din iulie 1991, privind încetarea existenţei Tratatului de la Varşovia, şi din noiembrie 2002, privind aderarea noastră la NATO, care, de această dată, semnifica ancorarea noastră în lumea euro-atlantică", a arătat el.

Iliescu le-a amintit participanţilor la conferinţă că după summit-ul de la Praga preşedintele american George Bush a sosit în vizită la Bucureşti, unde a avut loc un miting consacrat acestui eveniment, în Piaţa Revoluţiei, în data de 23 noiembrie 2002.

"Ziua a fost ploioasă, însă, ca un semnal considerat semnificativ, în timpul cuvântării preşedintelui SUA a apărut un curcubeu, ceea ce l-a împresionat pe preşedintele Bush şi care a fost comentat amplu şi în media. În vizita efectuată, nu mult după aceea, la Washington, am văzut pe culoarele Casei Albe cu curcubeul de la Bucureşti şi toţi participanţii îşi aminteau acest moment", a adăugat fostul preşedinte.

Cele mai citite

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă