18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialÎn timp ce Grecia se află în grevă generală, premierul Tsipras promite...

În timp ce Grecia se află în grevă generală, premierul Tsipras promite măsuri sociale

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunțat adoptarea unor măsuri în favoarea pensionarilor și a insulelor implicate în primirea migranților, în plină grevă generală și în plină desfășurare a negocierilor cu creditorii țării, informează vineri AFP citată de Agerpres.

Într-un mesaj televizat, șeful guvernului de stânga a anunțat restabilirea celei de-a 13-a indemnizații anuale, suprimată în cadrul măsurilor de austeritate precedente, care se adaugă pensiilor minime.

El a cifrat la 617 milioane de euro costul măsurilor de care urmează să beneficieze — potrivit lui — 1,6 milion de pensionari care au pensii lunare sub 850 de euro.

Guvernul va amâna, de asemenea, “atât timp cât durează criza refugiaților”, creșterea — convenită cu creditorii — a TVA—ului pe insulele din estul Mării Egee, unde se află în prezent peste 16.000 de migranți și refugiați, a adăugat el.

Acest anunț intervine în ziua în care are loc o grevă generală împotriva continuării regimului de austeritate, iar discuțiile între Atena și creditorii țării se tergiversează cu privire la menținerea Greciei sub perfuzie financiară și măsuri de reeșalonare a plății datoriei, ca efect al divergențelor între zona euro, condusă de Berlin, și FMI.

“A venit timpul ca Europa să recunoască că Grecia suportă povara întregii Europe, atât în criza refugiaților, cât și în criza economică”, a lansat Tsipras, subliniind că aceste măsuri — devenite posibile, potrivit lui, în urma unui excedent bugetar primar superior obiectivului propus pentru 2016 — nu încalcă acordul încheiat în iulie 2013 cu UE și FMI în schimbul unui al treilea plan de împrumut țării sale.

“Ne vom respecta integral acordul cu creditorii, dar vom apăra cu toate forțele coeziunea noastră socială”, a afirmat el.

Totodată, guvernul grec — în netă scădere a popularității în sondaje — a declarat că refuză să înăsprească și să prelungească regimul de austeritate pe care unii dintre partenerii săi — cu Germania în frunte — continuă să le ceară Greciei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă