11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu în Clubul "Corabia Piraţilor" din Petroșani

Incendiu în Clubul “Corabia Piraţilor” din Petroșani

Un incendiu a distrus, în noaptea de joi spre vineri, mai multe spații comerciale și un loc de joacă pentru copii situate într-o construcție din lemn a unui club privat din municipiul Petroșani, pompierii din trei unități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara reușind să limiteze flăcările la o suprafață de 400 de metri pătrați, informează Agerpres.

 
Construcția este cunoscută în Petroșani sub numele de 'Corabia Piraților', are un etaj și aparține unui club administrat de un om de afaceri din localitate.
 
'Pentru limitarea incendiului s-a intervenit cu șapte autospeciale de stingere și 50 de pompieri de la unitățile din Petroșani, Petrila și Lupeni. Cu eforturi deosebite, incendiul a fost izolat la o suprafață de 400 de metri pătrați și astfel nu s-a mai extins la restul complexului, care se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
 
Astfel, prin intervenția pompierilor, s-a reușit ca incendiul să nu avanseze spre un restaurant care funcționează în cadrul complexului comercial. Nu au fost semnalate victime.
 
Pompierii acționează, vineri dimineața, pentru îndepărtarea oricărui element care ar putea reiniția incendiul, urmând să investigheze cauzele care au dus la declanșarea arderii.
 
Pagubele nu au fost încă estimate.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă