12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu în zona Deltei Văcăreşti din Capitală

Incendiu în zona Deltei Văcăreşti din Capitală

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, marţi după-amiază, în zona Deltei Văcăreşti din Capitală, iar pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, informează Mediafax.

Potrivit surselor citate, incendiul are câteva focare, pentru că vântul a înteţit flăcările, însă nu afectează o suprafaţă semnificativă.

"Au fost mai multe incendii în zonă în vara anului acesta, chiar mai mari decât cel de astăzi. Cauzele au fost atât naturale – respectiv autoaprindere, din cauza temperaturilor ridicate -, cât şi urmare a unui foc aprins intenţionat", au mai spus reprezentanţii ISU Bucureşti.

Guvernul intenţionează să declare Lacul Văcăreşti drept parc natural, după ce National Geographic România a făcut o documentare în zonă, arătând că aceasta găzduieşte un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă