19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialIncendiu la subsolul unui bloc din Slatina, locuit fără forme legale. 20...

Incendiu la subsolul unui bloc din Slatina, locuit fără forme legale. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu care s-a manifestat mocnit, cu degajări mari de fum, s-a produs în cursul nopții de duminică spre luni la subsolul unui bloc din Slatina.

Ca urmare a intervenției pompierilor aproximativ 20 de persoane, dintre care 10 copii, au fost evacuate, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.

El a precizat că nu au fost victime și intervenția echipajelor ISU Olt a început duminică, în jurul orei 22,30, și a durat trei ore, dar persoanele evacuate, 10 adulți și 10 copii, au revenit în locuințe după ora 23,30. "Au intervenit un echipaj cu o autospecială de stingere a incendiilor și un echipaj SMURD, iar intervenția a început la ora 22,30 și s-a încheiat la 1,30. Incendiul s-a manifestat mocnit, la subsolul blocului, unde erau mari cantități de gunoi menajer și apă. Au fost mari degajări de fum la început și, în aceste condiții, 20 de persoane au fost evacuate dar acestea au revenit în camerele de locuit după ora 23,30. Nu au fost pagube pentru că au ars numai gunoi menajer și diverse alte materiale aruncate în subsolul respectiv", a spus reprezentantul ISU Olt.

Focul a izbucnit în același bloc în care, săptămâna trecută, a avut loc un incendiu într-o garsonieră. Mare parte dintre persoanele care locuiesc în imobil, unul de garsoniere, în care a funcționat un cămin de liceu până acum câțiva ani, ocupă camerele fără forme legale și nu plătesc utilități.

Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă