16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu la un cămin studențesc din Iași

Incendiu la un cămin studențesc din Iași

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un cămin studențesc din Iași, informează Mediafax.

 

Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Elena Silvia Bolohan, ard două sute de metri pătraţi din acoperişul căminului studenţesc, iar mai multe echipaje intervin pentru lichidarea flăcărilor.

„Nu sunt victime. Erau muncitori care desfăşurau activităţi în mansarda căminului. S-a incendiat mansarda, s-a localizat focul, s-au evacuat muncitorii de acolo. Pagubele vor fi evaluate după ce se termină intervenţia. Se pare că sunt doar cei cinci muncitori în clădire, nu şi studenţi. Poate instalaţiile care erau acolo au produs incendiul, poate nu muncitorii, dar raportul ISU va clarifica această situaţie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Potrivit reprezentantului ISU, studenții nu se aflau încă în căminul care funcţionează în regim privat, pentru că nu a început anul universitar.

 

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Pentagonul nu vede nicio schimbare în poziția forței nucleare strategice a Rusiei

Pentagonul nu a observat nicio schimbare în ceea ce privește dispunerea forțelor nucleare strategice ale Rusiei, în ciuda a ceea ce oficialii au numit...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă