22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu puternic la spitalul din Segarcea

Incendiu puternic la spitalul din Segarcea

Incendiu puternic, joi seară, la clădirea spitalului din Segarcea. Focul a izbucnit în jurul orei 17.00, la acoperişul unei anexe a Spitalului Segarcea unde erau depozitate fişele pacienţilor depistaţi cu virusul HIV, dar şi mai multă aparatură medicală, pacienţii aflându-se într-un alt corp de clădire, scrie Mediafax.

."Noi am scos toate documentele din toate birourile, aparatură şi calculatoare. Din fericire, focul nu s-a extins la arhivă, au ars doar acoperişul şi birourile. Arhiva nu are nimic. Paznicul a observat focul şi s-au anunţat pompierii, iar medicul de gardă a organizat evacuarea calculatoarelor", a declarat managerul Spitalului Segarcea, Doru Gofiţă.

Flăcările au cuprins acoperişul spitalului pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, iar pompierii din localitate au intervenit iniţial cu două autospeciale. În sprijinul acestora de la Craiova au fost trimise alte patru autospeciale de la Inspectoratul petnru Situaţii de Urgenţă Dolj, precum şi un utilaj ale primăriei, intervenţia fiind dificilă din cauză că era îngheţată instalaţia hidraulică a autoscării.

Conform reprezentanţilor spitalului, focul a fost observat de paznic, iar imediat s-a intervenit pentru evacuarea aparaturii medicale

Cele mai citite

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

FOTO. Incendiu la o pensiune din Alba

Zeci de pompieri militari din Aiud şi Alba Iulia intervin în municipiul Aiud pentru stingerea unui incendiu izbucnit iniţial, în cursul nopţii, la un...
Ultima oră
Pe aceeași temă