15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialÎnsemnările zilnice ale Papei Ioan Paul al II-lea

Însemnările zilnice ale Papei Ioan Paul al II-lea

Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu are loc lansarea jurnalului Papei Ioan Paul al II-lea. Volumul este intitulat „În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003“.

Mai bine de patruzeci de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX sunt consemnaţi în această carte care, odată apărută în Polonia, a stârnit un imens interes mediatic. Încredinţate prin testament părintelui Stanisław Dziwisz, secretarul şi cel mai apropiat colaborator al său, pentru a fi arse, aceste însemnări nu au fost distruse, ci au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Decizia luată de cardinalul Stanisław Dziwisz, mitropolitul de astăzi al Cracoviei, din profundă dragoste şi respect faţă de Papă, ne oferă, poate, una dintre cărţile fundamentale ale umanităţii, un extraordinar document care ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

Karol Józef Wojtyła, devenit, în 1978, Papa Ioan Paul II, s-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice (în apropiere de Cracovia). A fost cel mai mic dintre copiii lui Karol Wojtyła şi ai Emiliei Kaczorowska. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, în 1934, s-a înscris la Universitatea Jagiellonă din Cracovia şi la o şcoală de teatru. În 1939, când naziştii au închis universi tatea, şi-a întrerupt studiile şi, pentru a nu fi deportat în Germania, a început să lucreze, întâi într-o carieră de piatră, apoi la fabrica de produse chimice ­Solvay. În 1942, a frecventat clandestin Seminarul din Cracovia.

După cel de-al Doilea Război ­Mondial şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii Jagiellone. A fost hirotonit preot în Cracovia, la 1 noiembrie 1946, şi a slujit în mai multe parohii din oraş. A obţinut doctoratul în teologie în 1948, cu o teză despre ­lucrările Sf. Ioan al Crucii. Apoi a ­devenit profesor de teologie morală şi de ­etică socială la Seminarul Major din ­Cracovia şi la Facultatea de ­Teologie din Lublin. La 4 iulie 1958 Papa Pius XII l-a numit episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia. Pe 13 ianuarie 1964 a fost numit arhiepiscop de ­Cracovia de către Papa Paul VI, care l-a făcut cardinal pe 26 iunie 1967. A avut o importantă contribuţie la ­Conciliul Vatican II (1962–1965). A fost ales papă în Conclavul din 16 ­octombrie 1978 – al 263-lea succesor al Sfântului Petru şi primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian VI (1522).

Cifrele legate de pontificatul Papei Ioan Paul II (de aproape 27 de ani, unul dintre cele mai lungi din istoria Bisericii) sunt impresionante: vizite la aproape toate parohiile Romei şi sute de vizite pastorale în Italia şi în întreaga lume, întâlniri cu zeci de milioane de pelerini, sute de audienţe şi întâlniri cu şefi de stat şi de guvern în timpul vizitelor oficiale. A iniţiat mai multe proiecte: Zilele Mondiale ale Tineretului, Întâlnirile Mondiale ale Familiilor, întâlniri de rugăciune pentru pace cu reprezentanţii altor religii, Marele Jubileu al Anului 2000 (la care au participat peste 8 milioane de pelerini), Anul Răscumpărării, Anul Marian şi Anul Euharistic. A publicat cinci cărţi: “Trecând pragul speranţei”( 1994), “Dar şi mister, la a 50-a aniversare a hirotonirii mele” (1996), “Tripticul roman” (2003, meditaţii poetice), “Ridicaţi-vă, să mergem” (2004) şi “Memorie şi identitate” (2005).

A supravieţuit unui atentat grav, ce a avut loc pe 13 mai 1981, Roma) şi altor câteva încercări de atentat. A avut un rol important în căderea regimului comunist nu numai în Polonia, ci în întreaga Europă, şi o deosebită contribuţie spirituală în promovarea valorilor creştine, a toleranţei religioase, a dăruirii misionare şi a păcii.

S-a stins din viaţă pe 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine. A fost beatificat de Papa Benedict XVI pe 1 mai 2011, iar pe 27 aprilie 2014 a fost trecut în rândul sfinţilor de către Papa Francisc.

Volumul e publicat de Editura ­Humanitas în traducerea prof. Constantin Geambaşu.

Cele mai citite

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Alex Creţ, medalie de bronz la Campionatele Europene de judo

Judoka Alex Creţ a cucerit medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatele Europene de judo de la Zagreb. Creţ l-a învins în turul...
Ultima oră
Pe aceeași temă