19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialInstanța decide în 2015 dacă amenzile de 200 de mil. euro aplicate...

Instanța decide în 2015 dacă amenzile de 200 de mil. euro aplicate petroliștilor trebuie returnate sau nu

Instanța va decide anul viitor dacă amenzile de 200 de milioane de euro aplicate petroliștilor de Consiliul Concurenței trebuie returnate sau nu. Între timp, banii au fost cheltuiți, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

"Efectele, consecințele amenzilor noastre depind de abilitatea de a convinge instanțele de a le menține. Cele mai importante și care în cursul anului viitor urmează să fie soluționate, fiind pe rolul instanțelor, sunt sancțiunile acordate firmelor din domeniul petrolier. Din cele șapte cazuri, avem șapte procese. Consiliul a pierdut unul și a câștigat șase la Curtea de Apel. Ne așteptăm ca în cursul anului viitor Înalta Curte să soluționeze definitiv toate cele șapte procese și să avem un răspuns, dacă firmele au încălcat legea și dacă bugetul păstrează cele 200 de milioane de euro pe care le-a încasat. Mă întreb ce se va întampla dacă nu se va decide asta? Banii au intrat în buget și s-au cheltuit", a afirmat Chirițoiu, potrivit Mediafax.

În ianuarie 2012, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream, ENI Romania, MOL Petroleum şi Lukoil Romania cu o amendă totală de 880 milioane de lei, reprezentând 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.

Toate companiile sancționate au atacat în instanță decizia Consiliului Concurenței.

Cele mai citite

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă