12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIohannis şi Cioloş joacă hora Unirii la Iaşi

Iohannis şi Cioloş joacă hora Unirii la Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş vor participa, duminică, la evenimentele organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor.

Potrivit programului publicat de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis va participa la ceremonialul religios "Te Deum", în Piaţa Unirii, la finalul căruia va susţine o alocuțiune.

De asemenea, şeful statului va depune coroane la Monumentul Alexandru Ioan Cuza şi la Biserica Sfinții Trei Ierarhi, la mormântul domnitorului.

La evenimente va fi prezent şi premierul Dacian Cioloş.

Anul trecut, de Ziua Unirii, au fost prezenţi la manifestările oficiale organizate la Iaşi atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul de atunci Victor Ponta, fost lider al PSD.

Atunci, Victor Ponta a fost huiduit la începutul discursului său rostit în Piaţa Unirii din Iaşi, la eveniment asistând câteva mii de persoane.

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...
Ultima oră
Pe aceeași temă