16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIsraelienii redescoperă România

Israelienii redescoperă România

Prima cursă aeriană cu turiști din Israel a aterizat pe aeroportul Kogăliniceanu.

Circa 2.000 de turiști din Israel au vizitat anul trecut litoralul românesc. Operatorii din turism au încercat marea cu degetul: au adus un număr relativ mic pentru a testa reacția.

Se pare că au fost mulțumiți de ce au găsit aici, pentru că vor reveni și în acest an, în număr mai mare. De peste două ori mai mare, potrivit primelor estimări.

De altfel, dacă anul trecut a existat numai un charter pe săptămână, acum sunt programate două pe toată durata sezonului estival.

Prima cursă aeriană din Israel a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu duminică seară. „La bord s-au aflat 165 de turiști care își petrec vacanța în Mamaia, Năvodari și Eforie“, a spus Corina Martin, președintele Asociației Litoral-Delta Dunării.

Au fost întâmpinați de oficialități ale aeroportului, din turism, de liderii comunității evreiești de aici, de presă. Li s-a pregătit chiar și un tort.

Pentru că străinii nu vor numai plajă, li s-au pregătit diverse pachete turistice, cum ar fi excursii turistice de o zi, în Delta Dunării, croaziere pe Marea Neagră și degustări de vinuri.

„Aproximativ 10% din populaţia Israelului este de origine română şi de aceea primul zbor de astăzi vine la capacitate maximă şi aşa se prefigurează a fi toată vara“, a declarat Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, după aterizarea aeronavei.

Pliante în ebraică

Numărul crescut de turiști este și rezultatul promovării litoralului românesc. Cel puțin asta susține Asociaţia Litoral – Delta Dunării, care  a participat în premieră, în februarie 2015, la Târgul de Turism de la Tel Aviv, unde a promovat staţiunea Mamaia şi unde a decis demararea unei campanii de publicitate ce va fi difuzată, în această vară, în Israel, pe câteva posturi de radio.

“Toate aceste acţiuni au dus la dublarea numărului de turişti israelieni care vor veni să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc. Întreaga campanie de promovare a fost finanţată din bugetul ce provine din sumele colectate din taxa de promovare a staţiunii Mamaia şi a Satului de Vacanţă. De asemenea, am realizat primele materiale de promovare în limba ebraică (broşura generală a staţiunii Mamaia şi pliantul „Nightlife“), precum şi un spot video în limba ebraică, extras din filmul oficial al staţiunii. Spotul de 1 minut Mamaia Style în ebraică va fi lansat duminică, la sosirea primului zbor Tel Aviv- Constanţa, şi va fi difuzat în toate zborurile Blue Air dinspre Tel Aviv spre Bucureşti şi Constanţa“, a precizat Corina Martin.   

DECISIV

Pariul din 2014

Anul trecut, operatorul israelian care se ocupă de aducerea turiștilor în România a declarat că au venit în țară circa 18.000 de turişti. “Litoralul românesc s-a ridicat la aşteptările turiştilor noştri, care au fost mulţumiţi de calitatea produsului. Riviera românească are potenţial, iar 2014 a fost un an decisiv pentru atragerea pieţei israeliene. Am riscat, am investit, iar la ora actuală pot spune că suntem cel mai important touroperator de incoming pentru România care operează curse charter şi asigură programe tip sejur“, a spus Meidan Butnaru, director comercial al firmei de turism. Turiştii israelieni preferă hotelurile de 4 sau 5 stele, cu piscină proprie şi modernizate sau noi, din staţiunea Mamaia şi din Mamaia Nord. Aceştia aleg servicii cu demipensiune şi, de asemenea, optează pentru hotelurile apropiate de plajă.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă