12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialJaf de peste 130.000 de euro din sediul unei firme de curierat...

Jaf de peste 130.000 de euro din sediul unei firme de curierat din Timisoara. Hoții au furat seiful cu tot cu bani

Peste 130.000 de euro au fost furați doi dimineața de la sediul unei firme de curierat din Timișoara, potrivit TION. Jurnaliștii locali spun că mai multe persoane au intrat în clădire și au sustras sumele de bani.

Jaful s-a petrecut spre dimineață, în zona industrială din apropierea Aeroportului Timișoara. Persoane necunoscute au forțat unul dintre geamurile depozitului pentru a avea acces înăuntru. Au mers direct la seif, pe care l-au luat și au fugit din clădire. Totul, spun surse din cadrul anchetei, ar fi durat numai patru minute, timp în care hoții au intrat, au luat casa cu bani și au plecat.

„În cursul nopții, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prind efracție într-o societate comercială, iar din interior ar fi sustras un seif în care se aflau 600.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de furt calificat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Nu este prima dată când reprezentanții firmei de curierat sunt călcați de hoți. La sfârșitul lui 2016 un alt sediu din Timișoara al firmei a fost jefuit.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă