Un copil din Japonia, în vârstă de șapte ani, a fost găsit în viață, vineri dimineața, la șase zile după ce părinții l-au abandonat într-o pădure, drept pedeapsă, informează AFP, citat de Agerpres.
Salvatorul copilului, Satoshi Saito, a declarat că deși a fost găsit în viață, nu au fost date detalii despre starea lui de sănătate. Informația a fost confirmată și de poliție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei japoneze, băiatul a mers singur până la o bază militară, unde a fost descoperit de un soldat.
„Se pare că este într-o stare fizică bună, dar a fost condus la spital”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Aproximativ 200 de soldaţi, pompieri, poliţişti şi voluntari au fost mobilizaţi pentru a-l găsi pe Tanooka Yamato, după ce părinții l-au abandonat pentru a-l pedepsi, mai notează AFP.