16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialKerry și Lavrov nu au făcut nici un progres asupra unui proiect...

Kerry și Lavrov nu au făcut nici un progres asupra unui proiect de armistițiu pentru Alep

Secretarul american de stat, John Kerry, și omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat miercuri seara în Germania, dar fără un progres real, asupra unui proiect de încetare a luptelor și de evacuare a rebelilor și civililor din Alep, transmite AFP, preluată de Agerpres.

"Am vorbit evident de situația teribil de dificilă de la Alep și am schimbat câteva idei. Intenționăm să reluăm contactul (joi) dimineață pentru a vedea unde ne aflăm", a declarat Kerry, după o oră de discuții cu Lavrov, într-un mare hotel din Hamburg, în marja reuniunii anuale a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Această nouă întâlnire între cei doi miniștri a avut loc în timp ce șase țări occidentale, inclusiv Statele Unite, au chemat într-un comunicat comun la o "încetare imediată a focului" în fața "catastrofei umanitare" de la Alep, cerând Rusiei și Iranului să-și folosească influența asupra regimului sirian. Această declarație a fost semnată și de Franța, Germania, Canada, Italia și Marea Britanie.

Întrebat la începutul reuniunii de la Hamburg asupra acordului Rusiei privind o eventuală încetare a focului, Lavrov a răspuns sec: "Am fost de acord și confirm susținerea propunerii americane din 2 decembrie".

Șeful diplomației ruse făcea aluzie la întrevederea cu John Kerry de vinerea trecută, de la Roma, în cursul căreia cei doi miniștri s-ar fi pus de acord asupra unui plan de evacuare a civililor și rebelilor din Alep-Est și asupra unei noi încetări a focului.

Tratative tehnice ruso-americane urmau să aibă loc săptămâna aceasta la Geneva, dar acestea au fost anulate marți, Lavrov dând vina pe partea americană, ceea ce Kerry a respins.

Marți, secretarul de stat american, al cărui mandat ia sfârșit pe 20 ianuarie, pledase pentru o relansare a negocierilor politice între regimul sirian și opoziție, cu ajutorul Rusiei, aliata președintelui Bashar al-Assad.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă