12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialLaserul regenerează dinții

Laserul regenerează dinții

 

Cercetătorii americani au folosit raze laser de mică intensitate pentru a stimula celulele suşă dentare să formeze dentină, acel ţesut dur, asemănător oaselor, din care este alcătuită cea mai mare parte a unui dinte. Studiul a fost realizat pe şoareci, dar a inclus şi teste realizate în laborator pe celule umane.

Savanţii nu au regenerat un dinte întreg, întrucât regenerarea smalţului dentar reprezintă o operaţiune complicată. Însă obţinerea de dentină contribuie deja la îndepărtarea nevoii de a realiza o obturaţie de canal, dureroasa intervenţie ce constă în îndepărtarea nervului şi a bacteriilor dintr-un dinte.

Studiul a fost coordonat de Praveen Arany, de la National Institute of Dental and Craniofacial Research, o divizie a National Institutes of Health din Statele Unite.

Folosind metodele actuale de rege­nerare celulară, cercetătorii extrag celule suşă din organism, le cultivă în laborator şi apoi le reintroduc în corp. Această tehnică nouă stimulează pur şi simplu intrarea în acţiune a celulelor suşă care există deja în organismul pacientului.

Oamenii de ştiinţă au remarcat de multă vreme că terapia cu raze laser de intensitate scăzută poate să sti­muleze mai multe procese biologice, precum rejuvenarea pielii şi creşterea părului.

Coordonatorul studiului insistă asupra dozării corecte a intensităţii razelor laser: “Dacă intensitatea e prea mică, tratamentul nu dă rezultate. Dacă este prea mare, atunci poate să producă daune”. Razele laser de intensitate mare sunt folosite pentru a tăia diverse obiecte şi pentru a cauteriza.

Savanţii americani au descoperit că expunerea dinţilor la raze laser de intensitate scăzută acţionează asupra unor substanţe chimice active, molecule ce conţin oxigen, care activează o proteină celulară implicată în funcţiile de dezvoltare, vindecare şi imunizare.

Această proteină ţinteşte celulele suşă prezente în pulpa dentară şi le obligă să se transforme în dentină. Celulele suşă sunt celule capabile să se transforme în diverse tipuri de celule şi ţesuturi din organism.

Cercetătorii americani consideră că metoda lor ar putea fi folosită pentru a vindeca răni, pentru a regenera ţesut cardiac, pentru a scădea inflamaţiile şi pentru a repara fracturile osoase.  

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă