15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialLegea cartelelor prepay, neconstituțională

Legea cartelelor prepay, neconstituțională

Cu majoritate de voturi, judecătorii CCR au decis că legea promovată de Guvernul Ponta este neconstituțională în ansamblu, deoarece dispozițiile conținute „nu au un caracter precis și previzibil“. Potrivit magistraților, modalitatea prin care ar urma să fie obținute și stocate datele necesare identificării utilizatorilor nu prezintă „garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal“ față de eventuale abuzuri, accesări și utilizări ilicite. Mai multe argumente în sprijinul verdictului de neconstituționalitate vor fi cunoscute când CCR va publica motivarea deciziei de ieri. Atunci, proiectul de lege se va întoarce în Parlament, spre a fi modificat. Dat fiind însă faptul că legea este considerată neconstituțională în întregime, cel mai probabil proiectul va fi respins.

Adoptat la începutul lunii iulie, după o dezbatere în cele două Camere în ritm destul de alert, documentul condiționa achiziționarea cartelelor preplătite de prezentarea datelor personale de identificare. De asemenea, în cazul rețelelor publice gratuite de internet wi-fi, proiectul prevedea ca accesarea să fie posibilă doar după înregistrarea utilizatorilor, datele persoanele ale acestora urmând să fie stocate de providerul rețelei.

După adoptare, mai multe organizații nonguvernamentale au cerut președintelui să nu promulge legea, ci să sesizeze Curtea Constituțională, considerând că prevederile textului ar fi de natură să afecteze „grav“ dreptul la viață privată. Sesizarea CCR a fost făcută, în cele din urmă, de Avocatul Poporului, care a susținut că legea ar aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private. Argumentele acestuia au fost contestate, ulterior, de reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată.

Înregistrarea cartelelor prepay a figurat și pe ordinea de zi a unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 2012, după atentatul terorist din stațiunea bulgară Burgas (când președinte interimar era liberalul Cirn Antonescu). Ulterior, printre cei mai vocali susținători ai proiectului s-a numărat deputatul PSD Sebastian Ghiță.  

Cele mai citite

CSM Bucureşti – Metz 24-27. „Tigroaicele”, aproape de eliminarea din Liga Campionilor

Formația de handbal feminin CSM Bucureşti este foarte aproape de eliminarea din Liga Campionilor, după ce a pierdut prima manșă a sferturilor de finală...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă