16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialLiderii, nevasta acră și berea caldă

Liderii, nevasta acră și berea caldă

Eu am în mine, în străfunduri, crezul liberal. Aproape pătimaș. Fanatic.

Cred în autoreglarea pieței, dacă-i dai șansa să se autoregleze.

Că-i junglă? Da. Însă rezultatul final, după ce sari peste sacrificii, este unul real, curat, nepervertit.

Principiul îl văd aplicat și-n educația copilului. O vreme, ca părinte, “creezi legi pentru el”, fiindcă-i mic și necopt. Dar, după aceea, el adolescent, îl lași să-și facă drumul – respectând legile tale. Îți înăbuși, ca mamă, anxietatea, muști din pernă. Dar îl lași în voia pieței libere.

Produsul final va avea prețul real. Fără „pudră pe rahat”.

Șiți de unde-mi vine asta? Azi.

De la frământarea, în domeniul nostru medical, că la nivel așa-zis “sindical”, invariabil nu avem lideri pe gustul nost`. Nu că minerii, sudorii sau dascălii ar avea. Numai că io-s medic…

Problema-i că – Ok, nu ne plac, dar niciun contestatar pătimaș nu se bagă să-i înlocuiască, el lider, la momenul votărilor.

La fel în politica mare. Ajungem să aflăm că nici măcar n-avem cu ce înlocui ipoteticul rău, motiv pentru care… ce rost are să votăm…

Iar aceste două exemple, oarecum derivate dintr-unul într-altul, mica și marea politică, se vizualizează concret la mare, pe litoralul românesc, vara. ÎNCĂ.

De ce se poartă comercianții români cu noi ca porkku` pe litoral? Și ne țâpă agresiv halba cu bere pe masă? Și ne-o dau caldă? Și mai că nu ne-njură?

– Fiindcă-și permit. Fiindcă-n plin sezon stăm pe patru rânduri la coadă, cerșindu-le berea.

Fiindă n-au concurență. Fiindcă au plătitori. Fiindcă AU CU CINE să se poarte urât.

De aia.

Sau și mai simplu.

De ce-i Măriuca – nevastă acră, cicălitoare, nervoasă și mereu nemulțumită de soț?

Fiindcă-l are. Are cui îi reproșa.

(PS. pentru feministe. Și invers!!)

Citiţi şi alte articole ale autoarei: otiliatiganas.ro

Otilia Ţigănaş este un medic de familie cu mulţi ani de experienţă şi profesează în localitatea Hăşmaş, din judeţul Arad. Ea este şi autoarea unor volume de proză scurtă “Femeia cu şapte pălării” și de poeme “Poezii vânate de fisc”. Otilia este o bloggeriţă (www.otiliatiganas.ro) situată constant în primele poziţii în topul celor mai vizitate publicaţii online din Romania, comentariile ei sunt foarte apreciate pe reţelele de socializare, dar are experienţă şi în audiovizual, fiind producătorul unor emisiuni TV pe teme medicale.

 

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă