15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialLiderul opoziției ruse condamnă relația de simpatie dintre Vladimir Putin și Donald...

Liderul opoziției ruse condamnă relația de simpatie dintre Vladimir Putin și Donald Trump: E foarte ciudat. Părerile lor asupra politicii sunt 100% diferite

Liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, s-a declarat dezamăgit de simpatia existentă între președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și președintele rus Vladimir Putin. Navalnîi consideră că această relație este inexplicabilă, întrucât cei doi lideri au opinii complet diferite, notează Agerpres.

“Sunt dezamăgit, mă deranjează și nu îmi dau seama de ce domnul Trump este așa amabil cu domnul Putin. Părerile lor asupra politicii și asupra diverselor subiecte sunt 100% diferite. De la abordarea migrației la cea a economiei, sunt politicieni total diferiți. Însă ei se plac, iar aceasta este foarte ciudat”, a spus Navalnîi într-un interviu acordat emisiunii “Hard Talk” difuzată de postul britanic.

Politicianul rus s-a referit și la posibilitatea ca administrația Trump să renunțe total sau parțial la sancțiunile impuse Rusiei. Este vorba despre sancțiuni adoptate în 2014 de administrația Obama, drept răspuns la anexarea Crimeii de către regimul de la Moscova.

“Ca cetățean rus, nu pot susține sancțiunile aplicate economiei Rusiei, în general. Dar aș fi foarte nemulțumit dacă Trump anulează sancțiunile aplicate unor anumite persoane, mă refer la prieteni ai lui Putin, la oficiali corupți din cercul său și la oligarhii lui Putin. Această parte a sancțiunilor este chiar susținută de poporul rus”, a declarat Aleksei Navalnîi, care și-a reafirmat în interviu și intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă