11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialLIVE TEXT. De ce NU ridică Rusia IMUNITATEA diplomatului care a accidentat...

LIVE TEXT. De ce NU ridică Rusia IMUNITATEA diplomatului care a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni

Ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malginov, şi-a exprimat, joi, regretul faţă de accidentul în care un diplomat rus a călcat-o pe tânăra Madălina Băcanu în momentul în care aceasta se afla pe trecerea de pietoni.

“Pentru noi lucrul estenţial este sănătatea domnişoare”, a declarat ambasadorul. El a adăugat că ambasada se află în legătură permanentă cu cadrele medicale care se ocupă de tânăra accidentată.

“Ne exprimăm speranţa ca acest accident nu va dăuna relaţiilor române-ruse care au început să aibă o dinamică pozitiv”, a mai spus ambasadorul rus.

“Apreciem fidelitatea autorităţilor române (pentru respectarea legilor , n.red) şi dorinţa părţii române de a evita o politizare excesivă (a cazului, n.red)”, a continuat Oleg Maginov.

“Considerăm imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului care a provocat accidental. Am luat decizia de a pune capăt mandatului lui”, a explicat Oleg Malginov.

În ceea ce priveşte cererea făcută de Ministerul Afacerilor Externe pentru a ridica imunitatea diplomatului rus, ambasadorul a afirmat că ” ne-am gândit la ea şi am decis să nu o ridicăm”. În schimb, ambasada a hotărât să pună punct activităţii diplomatului, iar în conformitate cu legislaţia internă acesta trebuie să părăsească imediat România.

Ambasadorul Federaţiei Ruse a mai explicat, de asemenea, că statutul de diplomat îi oferă dreptul reprezentantului ambasadei care a comis accidentul să accepte sau nu să facă testul de alcoolemie.

Madălina Băcanu, studenta accidentată duminică după-amiază de diplomatul rus, se află în continuare la Terapie intensivă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Tanara a suferit mai multe leziuni cerebrale.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă