12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialMAE: Nu există români printre victimele incendiului din Dubai

MAE: Nu există români printre victimele incendiului din Dubai

''Consulatul General al României la Dubai are în atenție incendiul produs în cursul zilei de 31 decembrie într-un hotel situat în centrul orașului Dubai. În acest sens, oficiul consular a luat legătura imediat cu autoritățile locale în vederea verificării dacă printre persoanele implicate se află și cetățeni români. Potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile locale, până în acest moment, printre victimele implicate in incendiu nu se află niciun cetățean român'', precizează MAE într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Totodată, MAE arată că la nivelul Consulatului General al României la Dubai și al Ambasadei României la Abu Dhabi nu a fost primită nicio cerere de asistență consulară în legătură cu acest caz.

''Oficiul consular român continuă monitorizarea cazului, se află în legatură permanentă cu autoritățile locale competente, fiind pregătit să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune'', adaugă sursa citată.

Cel puțin 16 persoane au fost rănite, dintre care 14 ușor, în incendiul uriaș care a izbucnit joi seară într-un hotel de lux din Dubai, a informat biroul de presă al guvernului din emirat, potrivit AFP.

O persoană a fost victimă a unei crize cardiace, însă nu a decedat, și niciun copil nu a fost rănit, a adăugat biroul de presă într-un mesaj pe Twitter.

În jurul orei locale 23,30 (19,30 GMT), originea incendiului, deosebit de puternic, era în continuare necunoscută.

Incendiul a avariat hotelul de cinci stele The Address Downtown, situat într-un zgârie-nor de 63 de etaje în centrul Dubaiului, nu departe de cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa (828 de metri), în timp ce mii de persoane, printre care numeroși turiști, se adunau în cartier pentru a sărbători trecerea în anul 2016.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă