13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMagazin Farmec în Katerini

Magazin Farmec în Katerini

Compania clujeană Farmec a deschis un nou magazin în Grecia. Acesta va fi operat de partenerul local al producătorului român de cosmetice, firma G2D SPC. Este vorba de cel de-al doilea magazin de brand din Grecia, în orașul Katerini. Această deschidere vine la numai o lună după inaugurarea primului centru comercial Farmec din această țară, în Salonic.

„Noul magazin din Katerini este amplasat în centrul orașului, într-o zonă intens circulată pietonal, păstrând conceptul unitar și modern al tuturor magazinelor de brand Farmec“, spun reprezentanții companiei clujene. „Produsele noastre sunt apreciate de consumatorii din Grecia și ne dorim să fim cât mai aproape de cei care îndrăgesc mărcile noastre. În cadrul magazinului recent inaugurat, consumatorii se vor bucura de brandurile recunoscute ale companiei Farmec și vor primi recomandări profesioniste din partea personalului specializat“, a spus Mircea Turdean, directorul general al companiei Farmec. 

„Magazinul din Katerini găzduiește pe rafturile sale cele mai noi game din portofoliul Farmec, precum Gerovital H3 MEN (gamă completă de îngrijire pentru bărbați), Gerovital H3 Classic Prof. Dr. Ana Aslan şi Gerovital H3 Retinol, Gerovital H3 Evolution, Aslavital Mineralactiv, Aslavital Lift Instant, Gerovital Plant, dar şi alte branduri consacrate ale companiei clujene de cosmetice“, mai spun reprezentanții Farmec. Ei adaugă că extinderea pe piața grecească va continua. 

Prezență la nivel internațional

Primul magazin de brand Farmec inaugurat în afara țării este situat în Sharjah, Emiratele Unite Arabe, și a fost deschis în 2003. De asemenea, Farmec deține din 2013 un magazin de brand și în Budapesta, într-o clădire monument istoric din zona Corvin. În cadrul centrului comercial din Budapesta, funcționează și un salon cosmetic,  unde consumatoarele beneficiază de tratamente de înfrumusețare cu ajutorul produselor Farmec și recomandări specializate pentru păstrarea frumuseții naturale.

În România, Farmec deține şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timișoara şi Târgu Mureș. Magazinul dedicat consumatorilor clujeni face parte dintr-un proiect mai amplu, respectiv din Centrul de Frumusețe Farmec.

Produsele cosmetice realizate la Cluj sunt exportate în peste 30 de țări. Strategia Farmec din ultimii ani a vizat consolidarea prezenței în țările din jurul României. De exemplu, compania clujeaană și-a sporit semnificativ prezența în țări precum Ungaria sau Polonia. Acum, extinderea Farmec în Balcani a devenit o parte importantă din strategia de viitor a companiei.   

Farmec își dezvoltă rețeaua de magazine de brand.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Cetățeanul afgan care a rănit doi polițiști de frontieră, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul din Afganistan, în vârstă de 22 de ani, care a rănit, în noaptea de 1 mai, doi poliţişti de frontieră, a fost arestat...
Ultima oră
Pe aceeași temă