29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMai multe portavioane aparţinând SUA realizează un exerciţiu militar naval comun, alături...

Mai multe portavioane aparţinând SUA realizează un exerciţiu militar naval comun, alături de India şi de Japonia

Portavioanele aparținând Statelor Unite ale Americii vor începe, luni, o serie exerciţii militare navale, care potrivit Marinei SUA, au ca scop sprijinirea celor trei state în a face faţă ameninţărilor maritime din zona Asia-Pacific, informează Reuters, potrivit Mediafax.

Aceste exerciţii anuale sunt denumite Malabar şi au fost organizate începând cu anul 1992, iniţial doar între Statele Unite şi India, dar ulterior li s-a alăturat şi Japonia.

"Malabar 2017 este cel mai recent dintr-o serie continuă de exerciţii care a crescut în amploare şi în complexitate de-a lungul anilor pentru a aborda o gamă variată de ameninţări comune pentru securitatea maritimă a zonei Asia-Pacific", potrivit centrului de comandă al SUA din Pacific.

Oficiali militari au afirmat că exerciţiile militare navale care implică portavionul american USS Nimitz, portavionul indian din clasa Kiev, INS Vikramaditya şi distrugătorul japonez Izumo, au ca scop balansarea puterii Chinei în zona Asia-Pacific.

Cele trei state sunt îngrijorate faţă de pretenţiile teritoriale ale Chinei în zona Mării Chinei de Sud şi, în general, faţă de prezenţa sa militară din regiune. În trecut China a criticat exerciţiile militare navale, considerându-le ca fiind destabilizatoare pentru regiune.

Cele mai citite

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă