20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMai mulți DJ din Cluj, arestați preventiv pentru trafic de droguri

Mai mulți DJ din Cluj, arestați preventiv pentru trafic de droguri

Un număr de șase persoane, între care se numără și câțiva DJ de la cluburi din Cluj-Napoca, au fost arestate preventiv pentru că au comercializat hașiș, amfetamine, ecstasy, LSD sau ciuperci halucinogene, potrivit Mediafax

”Tribunalul Cluj a emis, vineri, mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei șase traficanți de droguri de risc și mare risc care fuseseră reținuți, joi, de DIICOT Cluj, în urma audierilor. Alte trei persoane implicate în acest caz sunt cercetate în libertate”, a spus Trestian.

Poliţiştii şi procurorii clujeni au făcut, joi dimineață, şapte percheziţii la locuințele mai multor persoane din județul Cluj, bănuite că au comercializat hașiș, amfetamine, ecstasy, LSD, precum și ciuperci halucinogene, printre suspecți fiind și DJ din diverse cluburi din Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţie, din cercetări a reieșit că nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, ar fi comercializat cannabis, hașiș, amfetamine, ecstasy, LSD, SPEED, precum și ciuperci halucinogene, în municipiul Cluj-Napoca.

Totodată, conform DIICOT, cei nouă – o parte dintre ei DJ în diverse cluburi din Cluj-Napoca – sunt suspectaţi că, în perioada 2014-2015, au vândut drogurile unui număr de peste o sută de consumatori.

În urma perchezițiilor, cei nouă suspecți au fost duşi la sediul DIICOT Cluj, pentru audieri, iar joi seară șase dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

Surse judiciare declarau, joi seară, că ”o parte din cei bănuiți de trafic de droguri sunt DJ în mai multe cluburi din Cluj-Napoca”.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Pentagonul nu vede nicio schimbare în poziția forței nucleare strategice a Rusiei

Pentagonul nu a observat nicio schimbare în ceea ce privește dispunerea forțelor nucleare strategice ale Rusiei, în ciuda a ceea ce oficialii au numit...
Ultima oră
Pe aceeași temă