19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMarşul Diversităţii în Capitală: Persoanele gay îşi cer drepturile

Marşul Diversităţii în Capitală: Persoanele gay îşi cer drepturile

Marşul Diversităţii, unde membrii comunităţii gay şi susţinătorii lor vor ieşi în stradă pentru a cere drepturi fundamentale, precum egalitate în drepturi pentru toți cetățenii țării, indiferent de orientare sexuală, identitate de gen, etnie sau credințe religioase, va avea loc sâmbătă în Capitală. Anul acesta, şi-au anunţat participarea peste 1.000 de persoane. 

Marşul se ţine de 10 ani, iar anul acesta scopul lui este schimbarea. 

Asociaţia ACCEPT, organizatoarea marşului, arată că persoanele LGBT merită să fie protejate de lege prin parteneriat civil. De asemenea, comunitatea LGBT cere acces efectiv și sigur la educație și sănătate. 

Citeşte şi: Comunitatea homosexuală din România, ameninţată cu MOARTEA

Persoanele LGBT din România nu se pot bucura de o viață de familie protejată de lege, întrucât, săptămâna trecută, Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat avizat negativ legea parteneriatului civil, un proiect menit să asigure drepturi privind moștenirea sau partajul bunurilor, atât cuplurilor heterosexuale, cât și cuplurilor de același sex.

“Acești parlamentari, care au decis să ceară un punct de vedere din partea Patriarhiei Române într-o problemă ce privește statul de drept, demonstrează că  nu respectă valorile unei societăți democrate. Totuși, parteneriatul civil a primit  pentru prima dată un aviz favorabil din partea a două comisii parlamentare. Acestea recunosc parteneriatul civil ca fiind o reglementare importantă pentru asigurarea unor drepturi egale în fața legii,  mai ales în ceea ce privește viața privată și de familie, pentru toți cetățenii acestei țări. Asta arată că schimbarea este posibilă, dacă ne cerem drepturile împreună”, se arată în comunicatul ACCEPT.

Totodată, asociaţia reclamă vandalizarea bannerului de promovare a Bucharest Pride în pasajul de la Universitate şi arată că Marşul Diversităţii din acest an va demonstra extremiştii nu îi pot intimida pe cei care luptă pentru egalitatea în drepturi. 

“Bannerul a rezistat intact câteva zile, dar a fost vandalizat ieri de persoane care au scris în văzul trecătorilor că ne doresc moartea. Cuvintele scrise instigă la ură și discriminare și merită o reacție publică din partea noastră, a tuturor: mergem la Marș pentru că nu vom fi intimidați de extremiști, mergem la Marș pentru că ne apărăm dreptul la liberă exprimare, mergem la Marș pentru că vrem să le arătăm politicienilor că  nu ne mai pot trata ca pe cetățeni de mâna a doua”, potrivit comunicatului ACCEPT. 

Marşul Diversităţii începe sâmbătă la ora 16.00 de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei. 

 

 

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă