16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialMerkel: Unele acţiuni din Siria sunt foarte aproape de crime de război

Merkel: Unele acţiuni din Siria sunt foarte aproape de crime de război

Cancelarul german Angela Merkel a descris drept "inumană" bombardarea spitalelor şi a adăposturilor subterane din Alep, indicând că în unele cazuri se poate chiar vorbi de acţiuni care sunt "foarte aproape de crime de război," informează The Associated Press preluat de mediafax.

"Cred că suntem foarte aproape de crime de război. Dacă sunt crime de război, este treaba Curţii Penale Internaţionale să decidă", a spus cancelarul german în cadrul unei conferinţe cu aripa de tineret a partidului din care face parte, eveniment organizat la Paderborn în vestul Germaniei.

"Un lucru mult mai important ar fi cum să oprim toate acestea şi să punem în mişcare procesul politic?", a completat Merkel.

Acuzaţii privind posibilitatea unor crime de război comise de forţele ruse în Siria au fost anterior formulate şi de secretarul american de Stat, John Kerry.

Cele mai citite

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

Jungla urbană a primăriței Clotilde Armand. Defrișare nocturnă la comandă în zona Piața Domenii-Cașin (Video)

În zona centrală a Sectorul 1, condus încă de primărița USR, Clotilde Armand, mai exact la câțiva pași de Biserica Cașin, se „toaletează”...

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...
Ultima oră
Pe aceeași temă