16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMesaj de admirație al Regelui Mihai pentru Regele Juan Carlos

Mesaj de admirație al Regelui Mihai pentru Regele Juan Carlos

Regele Mihai I a transmis, luni, un mesaj în care susține că Regele Juan Carlos I al spaniolilor "este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de Stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol", relatează Mediafax.

"Prin aceste rânduri, doresc să împărtăşesc societăţii româneşti emoţia şi admiraţia pe care le simt în ceasul de faţă, pentru Regele Juan Carlos I al spaniolilor. Am fost martorul unei bune părţi din istoria contemporană a Spaniei, un timp al sacrificiului, al schimbării, al încercărilor şi al împlinirilor. Pot spune, deci, cu toată chibzuirea, că Regele Juan Carlos este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de Stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol", se arată în mesajul Regelui Mihai I, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă de la Palatul Elisabeta.

"Prin darul de cârmuitor, prin devotamentul său şi prin forţa de a întruchipa democraţia, Majestatea Sa este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere. Mă uit cu afecţiune şi încredere către admirabilul meu văr şi, prin el, către întreaga ţară a spaniolilor, fraţii noştri întru latinitate", mai spune Regele Mihai I în mesaj.

Regele Spaniei Juan Carlos a confirmat, într-un mesaj televizat transmis luni, că abdică în favoarea fiului lui, prinţul Felipe, pentru a impulsiona "reînnoirea" monarhiei, după anunţul surpriză făcut în cursul dimineţii de Guvern, relatează AFP.

Vorbind despre setea "din noi pentru un elan de reînnoire, de depăşire, de corectare a greşelilor", monarhul în vârstă de 76 de ani a declarat că fiul său "are maturitatea, pregătirea şi simţul responsabilităţii necesare pentru a prelua cu toate garanţiile conducerea statului şi pentru a deschide o nouă etapă de speranţă în care vor fi aliate experienţa dobândită şi entuziasmul unei noi generaţii".

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă