12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMETEO. Cod galben de ploi, vânt şi ninsori la munte

METEO. Cod galben de ploi, vânt şi ninsori la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi, ninsori și vânt, care intră în vigoare marţi, ora 9.00 şi va fi valabilă până miercuri la ora 21.00.

În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

În sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice din timpul zilei vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă