23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialMETEO Cum va fi vremea luni și marți

METEO Cum va fi vremea luni și marți

Luni și marți, temperaturile vor fi în scădere în vestul, nordul şi centrul ţării valorile termice, în timp ce în restul teritoriului vremea va fi în continuare călduroasă, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Luni, temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade izolat în Crişana şi în Maramureş şi 31…32 de grade în Muntenia, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei. Pe parcursul zilei cerul va fi parţial noros în nord-vest şi la munte şi variabil la senin în celelalte zone.

Noaptea înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice vor fi în regiunile sudice şi în zona Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Minimele termice vor fi cuprinse între 3 – 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19 – 20 de grade pe litoral.

În Capitală, vremea se va menţine călduroasă, chiar dacă valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin pe parcursul zilei, dar va prezenta înnorări temporare noaptea când vor fi averse, posibil şi descărcări electrice, iar vântul se va intensifica uşor. Temperatura maximă se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimă va fi de 16 – 18 grade.

Marți, în nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, pe timpul zilei cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse şi descărcări electrice, condiţii în care valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei. În restul teritoriului va predomina o vreme frumoasă şi caldă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19 -20 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 32 de grade în sudul Munteniei. Începând de seara, înnorările se vor accentua temporar în vest şi în sud, dar şi la munte unde va ploua local.

Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări locale, cu viteze mai mari în zona montană. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20 de grade pe litoral.

Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă