17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMetrorex anunță noi măsuri pentru evitarea supraaglomerării. Vor fi montate benzi pentru...

Metrorex anunță noi măsuri pentru evitarea supraaglomerării. Vor fi montate benzi pentru restricționarea temporară a accesului

Metrorex a anunțat că va lua o serie de măsuri pentru a evita supraaglomerarea la metrou, la orele de vârf. Astfel, vor fi montate benzi de restricționare a accesului, care vor fi amplasate înaintea stațiilor de validare.

Metrorex precizează, într-un comunicat de presă că din 10 ianuarie, echipe mixte formate din angajați Metrorex, Poliția Metrou, agenți de pază, reprezentanți ai Jandarmeriei și ai ISU sunt prezente, în intervalul 07.30-10.00 și 16.30 – 19.00, în cele patru stații de metrou, pentru coordonare și intervenție în caz de necesitate.

„În cazul aglomerării pasajelor de trecere, se fac anunțuri repetate de informare a călătorilor cu privire la restricționarea temporară a accesului înaintea aparatelor de taxare precum şi pentru staționarea la nivel peron sau vestibul. În plus, vor fi montate benzi de restricţionare a accesului, amplasate înaintea aparatelor de validare”, au precizat reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, Metrorex funcţionează la capacitate maximă, cu 65 de trenuri, în intervalele cu vârf de trafic (7.00 – 9.00 şi 17.00 – 19.00), pe toate magistralele. Intervalul cu vârf de trafic va fi extins până la descongestionarea aglomeraţiei din staţii. Astfel, pe magistrala 1 circulă 22 de trenuri și o rezervă, pe magistrala 2 – 21 de trenuri și o rezervă, pe magistrala 3 – 15 trenuri, pe magistrala 4 – patru trenuri și o rezervă.

La orele de vârf, pe magistrala 2, trenurile vor circula la maximum trei minute, pe tronsonul comun al magistralelor 1 și 3, între Eroilor și Nicolae Grigorescu, la 2-3 minute, iar în restul timpului trenurile vor circula la 5-6 minute.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

România are nevoie de o nouă generație de lideri politici, educați pe modelul occidental, consideră rectorul SNSPA

România trebuie "să investească încredere într-o nouă generație de lideri politici, educați și formați pe modelul occidental", consideră profesorul Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale...

De Paște, Ciolacu i-a dat Gabrielei Firea PAS, CĂ tot Piedone e lăsat la crescut precum cozonacul

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis candidatului declarat al formațiunii sale politice pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă