15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMetrorex beneficiază de peste 340 de milioane de lei pentru investiții, pentru...

Metrorex beneficiază de peste 340 de milioane de lei pentru investiții, pentru anul 2017

Metrorex beneficiază, în acest ani, de peste 340 de milioane de lei, pentru investiții în magistralele 4,5 și 6, informează Mediafax.

La capitolul transferuri pentru finanţarea proiectelor de investiţii la metrou, Metrorex beneficiază de 234 de milioane de lei alocaţi conform OUG 83/2016, care vor fi distribuiţi magistralelor 4, 5 şi 6. Astfel, magistrala 4 beneficiază de 64 de milioane de lei, magistrala 6 are la dispoziţie 130 de milioane de lei, iar magistrala 5 (tronsonul I Drumul Taberei – Universitate) poate folosi 40 de milioane de lei, anunţă administratorul Metroului bucureştean.

Aproximativ 110 milioane de lei sunt sume necheltuite, care se reportează în anul 2017 magistalelor menţionate anterior. Magistrala 4 are la dispoziţie de 86,4 milioane de lei, magistralei 6 îi este alocată suma de 8,2 milioane de lei, iar magistralei 5, tronson I Drumul Taberei – Universitate îi revin 15,2 milioane de lei.

„În anul 2017, Metrorex SA beneficiază la acest capitol de suma totală de 343,88 milioane de lei, sumă suficientă pentru respectarea angajamentelor asumate, respectiv puneri în funcţiune şi respectarea graficelor de lucrări”, transmit reprezentanţii companiei.

Finalizarea lucrărilor pentru secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia de la Valea Ialomiţei, este estimată pentru primul semestru al anului 2018, deşi aceasta a fost prevăzută iniţial pentru punerea în funcţiune la sfârşitul anului 2017. 

„Punerea în funcţiune cu călători va depinde, însă, de soluţionarea contestaţiilor sau reluarea licitaţiei pentru achiziţia de noi trenuri şi, respectiv, demararea achiziţiei sistemului de siguranţă a traficului (care trebuie montat pe trenurile noi)”, precizează compania.

Metrorex menţionează că a demarat deja achiziţia sistemului de siguranţă, cu utilizarea materialului rulant existent, şi montarea echipamentelor pe trenurile din flota sa. Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, anunţa, în noiembrie 2016, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la metroul Drumul Taberei, că secţiunea de metrou Eroilor – Drumul Taberei va funcţiona din semestrul al doilea al anului 2017.

 

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă