13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialMichelle Obama și Hillary Clinton se aliază împotriva lui Donald Trump, la...

Michelle Obama și Hillary Clinton se aliază împotriva lui Donald Trump, la alegerile din SUA

Michelle Obama a apărut în public, joi, alături de Hillary Clinton, cu scopul de a proiecta o imagine de unitate a taberei democrate cu 12 zile înaintea scrutinului prezidențial din SUA, comentează AFP citată de Agerpres.

Cele două Prime Doamne, actuala și fosta, s-au îmbrățișat călduros la tribuna unui miting la Winston-Salem, în Carolina de Nord, în sud-estul SUA. La această reuniune au participat circa 11.000 de persoane.

‘Serios, există oare vreo persoană care să fie mai mult sursă de inspirație decât Michelle Obama?’, a întrebat retoric Hillary Clinton, cerând auditoriului să o voteze în 8 noiembrie sau, dacă este posibil, în mod anticipat.

Mai populară în SUA decât soțul ei, Michelle Obama a luat apoi cuvântul pentru a aduce laude fostei șefe a diplomației americane, căreia i-a elogiat experiența “superioară celei a oricărui candidat al nostru, mai mult decât Barack, mai mult decât Bill’.

“Pentru cazul în care oamenii s-ar întreba, da, Hillary este prietena mea !’, a lansat Michelle Obama, care în ultimele săptămâni i-a surprins pe observatorii politici prin implicarea sa în mod voluntar în susținerea lui Hillary Clinton în cursa ei prezidențială.

‘Rata de participare va face diferența’, a insistat soția președintelui Barack Obama, invitându-i pe alegători ‘să-și suflece mânecile’ și să-și facă datoria de cetățeni pentru a-i bara calea lui Donald Trump.

O rată mare de participare la scrutinul din 8 noiembrie i-ar fi favorabilă candidatei democrate, favorită în sondaje, chiar dacă unele au tendința să se mai restrângă în ultimele 24 de ore.

În urmă cu opt ani, o astfel de întâlnire între Michelle Obama și Hillary Clinton ar fi fost de neimaginat. Campania alegerilor primare din 2008, care le opusese pe cele două femei, una susținându-l pe senatorul de Illinois, cealaltă fiind senatoare de New York, fusese aspră și tensionată.

Dar urmele rănilor s-au închis și cele două native din Chicago și-au văzut oferită pe un platou de argint, de către Donald Trump, o temă comună de exprimare: apărarea femeilor, vizate de cuvinte degradante și misogine rostite în 2005 de către miliardar.

În urmă cu două săptămâni, mama adolescentelor Sasha și Malia se declarase “înghețată până în măduva oaselor” de aceste declarații, într-un discurs pasional pe un ton neobișnuit de dur.

Carismatica Michelle Obama, pe care numeroșii săi admiratori s-ar bucura să o vadă intrând în cursa pentru Casa Albă în 2020 sau în 2024, a devenit “arma noastră nu chiar secretă”, a recunoscut recent Brian Fallon, un purtător de cuvânt al dnei Clinton.”Ea a depășit așteptările noastre la capătul a numeroase evenimente la care a putut și a vrut să participe”, a adăugat el, calificând-o pe avocata de culoare drept un “veritabil star rock”.

Donald Trump la rândul său și-a continuat campania joi în Ohio.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă