16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMicul trafic de frontieră între Ucraina și România intră în vigoare în...

Micul trafic de frontieră între Ucraina și România intră în vigoare în mai

Micul trafic de frontieră între Ucraina și România va funcționa de la jumătatea lunii mai, în conformitate cu acorduri preliminare, a declarat consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, potrivit Agerpres

”Acordul privind micul trafic de frontieră care a fost semnat în 2 octombrie 2014 la Kiev se află în prezent în stadiul final al ratificării. În genere, părțile română și ucraineană au efectuat toate procedurile interne, formalitățile ratificării. În prezent, noi prin canale diplomatice lămurim restul caracteristicilor tehnice pentru ca acordul să poată intra în vigoare deja peste câteva zile, săptămâni”, a adăugat Eleonora Moldovan.

Acordul reglementează condițiile de desfășurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenții din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenționează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depășească 3 luni de ședere neîntreruptă.

Citește și: România și Ucraina au semnat un acord de mic trafic la frontieră

De asemenea, acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte și de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităților administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km, relatează agenția Unian. 

În baza unor estimări generale, se apreciază că aproximativ două milioane de persoane din România și Ucraina ar putea beneficia de aplicarea prevederilor acordului, care va acoperi 662 de localități din Ucraina, din regiunile Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Odesa și Cernăuți.

Acordul privind micul trafic de frontieră semnat între guvernele Ucrainei și României ar putea să intre în vigoare la 14 mai 2015, a indicat, în același timp, portalul Vidido, citând un comunicat al administrației regionale Transcarpatia. Dar nu există deocamdată o confirmare oficială în acest sens, potrivit Tocpress.

Premierul României, Victor Ponta, și omologul său ucrainean Arseni Iațeniuk au semnat la Kiev un acord privind micul trafic de frontieră în octombrie 2014. În luna martie a acestui an, președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat după întâlnirea avută la Kiev cu șeful statului român, Klaus Iohannis, că a înregistrat cu partea română un progres semnificativ în ceea ce privește micul trafic transfrontalier.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă