18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialMigraţia medicilor români se intensifică. Câţi au vrut să plece în primele...

Migraţia medicilor români se intensifică. Câţi au vrut să plece în primele trei luni ale anului

Aproape o mie de medici au solicitat, în primele trei luni ale anului 2015, eliberarea de certificate pentru a putea lucra în străinătate, a declarat, vineri, la Suceava, secretarul general al Colegiului Medicilor din România, Viorel Rădulescu, informează Mediafax.

Viorel Rădulescu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că migraţia medicilor români este determinată de activitatea corpului medical, de salarizare, de lipsa de perspectivă a tinerilor, de poziţia medicului în societate, dar şi pentru că s-a produs “o bulversare a relaţiei medic-pacient”.

El a precizat că, în primele trei luni ale acestui an, 970 de medici au cerut certificate “de bună purtare” de la Colegiul Medicilor din România, astfel încât să poată depune solicitări pentru a putea profesa în alte ţări.

Rădulescu a menționat că nu există ”o vinovăţie” a Colegiului Medicilor pentru această situaţie, ci de vină sunt problemele administrative care s-au perpetuat ani de zile şi de la care s-au generat, uneori, adevărate tragedii, cum ar fi cazul Maternităţii Giuleşti.

”Dacă acolo exista suficient personal, poate nu se întâmpla acest lucru, dar prin acte administrative ne este împiedicată activitatea”, a spus Rădulescu.

Citeşte şi: Şefa Secţiei de Ginecologie a SJU Vaslui a demisionat. Care este motivul

El a subliniat că nu este atât de simplu să termini studiile Facultăţii de Medicină şi să mai faci încă cinci ani sau şapte ani de specializare sau minimum trei ani în medicina de familie.

Rădulescu a arătat că, mai nou, ”ultima găselniţă” este ca specializarea în medicina de familie să fie de cinci ani.

”La ora asta suntem bulversaţi în medicina de familie cu acest card, care este iarăşi o creaţie a autorităţilor şi făcută nu neapărat să îmbunătăţească starea lucrurilor în sistem, ci explicit să dovedească frauda în sistem. În loc să fie un factor de îmbunătăţire a activităţii, aşa cum merge sistemul cardului de sănătate şi sistemul electronic SIU este de fapt o piedică în derularea activităţii, pacienţii sunt total nemulţumiţi, pentru că timpul de aşteptare este mult mai mare decât înainte, validarea serviciilor nu se face la timp şi eşti obligat să iei laptop-ul acasă şi în 72 de ore să le validezi, pentru că altfel nu primeşti banii”, a declarat Rădulescu.

Totodată, el a arătat că medicii de familie trebuie să acorde 42 de consultaţii la domiciliu, dar acestea nu pot fi raportate, dacă la locuința pacientului nu există internet, el precizând că timpul alocat actului medical s-a diminuat la jumătate în condiţiile în care se înregistrează probleme administrative legate de utilizarea cardului.

Potrivit lui Rădulescu, astfel de probleme au contribuit şi contribuie la tendinţa de migrare a medicilor din România.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat că CMR a solicitat forurilor competente din ţările Uniunii Europene, din SUA şi Canada o situaţie exactă a medicilor români care profesează în aceste ţări.

Cele mai citite

Goluri românești în Turcia! Sorescu și Drăguș au marcat pentru Gaziantep

Internaţionalii români Deian Sorescu şi Denis Drăguş au marcat câte un gol în partida pe care Gaziantep FK a pierdut-o cu scorul de 2-4...

Guvernul începe să strângă cureaua. Majorările salariale și ale pensiilor, greu de îndeplinit

Guvernul a promis majorări de salarii și pensii, iar acum ministrul finanțelor, Marcel Boloș, trage un semnal de alarmă că nu mai sunt bani...

Nicușor, dormi liniștit! De Firea se ocupă Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care visează la un nou mandat de edil-șef, poate să mai ia o pauză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă